PNL Gorj renunţă la Romanescu. În ce condiţii!

Marcel Romanescu ar putea pierde, din nou, „postul“ de candidat la alegerile pentru Primăria Târgu Jiu. Preşedintele PNL Gorj Dan Vîlceanu susține că partidul pe care-l conduce este dispus să susțină cel mai puternic candidat din afara PSD, chiar dacă acesta nu va fi Marcel Romanescu.

Liberalul Romanescu a mai fost abandonat și la localele din 2016 pentru „un profil de candidat“. Ideea celor doi copreședinți Dan Vîlceanu și Tudor Barbu s-a dovedit eșec total, Octavian Lupulescu obținând un scot foarte slab, cu o campanie neinteresantă și fără subiect. Bâjbâiala de la locale s-a simțit și mai bine în scorul de la parlamentare.

Lupulescu a fost ales la locale în detrimentul lui Romanescu, deși ultimul stătea cel mai bine în sondaje. Lupulescu nici nu fusese inclus în sondaj, dar cei doi lideri au văzut în el, peste noapte, câştigătorul alegerilor. Președintele PNL Gorj Dan Vîlceanu are acum altă părere despre Romanescu, dar nu exclude susținerea unui alt candidat. Spune că Romanescu este cel mai bun candidat al dreptei, dar a declarat că PNL este dispus să susțină pe cel care va sta cel mai bine în sondaj. „Eu cred că PNL la aceste alegeri parțiale a dat semnalul de care era nevoie: că suntem dispuși chiar să susținem un alt candidat în condițiile în care acel candidat va sta mai bine în sondaje decât Marcel Romanescu, dar  nu cred că e cazul“, a declarat Dan Vîlceanu.

Liderul PMP Gorj Nicolae Davițoiu a propus ca PNL și PMP să facă un sondaj de opinie pentru alegerea candidatului dreptei în lupta cu Aurel Popescu de la PSD Gorj. Deocamdată se știu două nume incluse în această cercetare sociologică: Marcel Romanescu de la PNL și Robert Bugă de la PRU. Robert Bugă este pe picior de plecare din PRU, iar PMP speră să-l convingă să semneze adeziunea la PMP. Robert Bugă a declarat că dacă va sta bine în sondaj ar intra în lupta pentru primărie, pentru a doua oară.

Reprezentantul USR Gorj, Sergiu Dîrnu, a declarat că partidul va avea propriul candidat, dar Dan Vîlceanu spune că a vorbit la București cu liderii USR care sunt de acord cu susținerea unei singure persoane, cu condiția să nu aibă probleme penale.

REACŢIE

„Am purtat discuţii cu Robert Bugă acum vreo două săptămâni, pe această temă. I-am spus că vom face un sondaj şi că-l vom include şi pe el în sondaj pentru Primăria Târgu Jiu. Dacă rezultatele sunt bune vrem să candideze din partea noastră la Primăria Târgu Jiu”, a declarat Nicolae Daviţoiu, liderul PMP Gorj.

Vizualizări: 1,825

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: