Polaris, la judecată cu zeci de asociații de proprietari. Motivul!

Societatea Polaris a dat în judecată în jur de 50 de asociații de proprietari din Târgu Jiu. Operatorul de colectare a deșeurilor menajere nu a reușit să recupereze sumele datorate de acestea pentru ridicarea gunoiului. "Putem sista ridicarea gunoaielor, dar sperăm să nu luăm această măsură niciodată", spune directorul Luis Popa.

 Reprezentanţii Polaris au explicat că au fost nevoiți să încerce să recupereze sumele datorate de asociațiile de proprietari din Târgu Jiu pe calea instanței. Spun că pot lua decizia de a nu mai ridica gunoaiele din fața blocurilor, dar că speră să nu fie nevoie de aplicarea unei astfel de măsuri. Pentru fiecare tonă depozitată la groapa ecologică Polaris plătește  80 de lei, bani care merg la Fondul de Mediu. Ori dacă nu încasează banii de la asociațiile de proprietari și nu achită această taxă riscă să-i fie blocate conturile. "Încă avem probleme cu asociațiile de proprietari, dar în perioada aceasta am început să le dăm în judecată, să le punem poprire pe conturi și să mergem din ușă în ușă la cei care stau în apartamente, să le explicăm ce suportă în momentul în care nu își achită datoriile către firma de salubrizare. Noi putem sista și ridicarea deșeurilor. Sperăm că nu vom ajunge niciodată la această măsură", a declarat Luis Popa, director al societății Polaris. 

Asociațiile de proprietari de la care operatorul de salubritate încearcă să obțină sumele restante pentru ridicare gunoiului pe calea instanței sunt din toate zonele municipiului. "Este o asociație din zona Pieței Centrale, acolo unde doamna administrator efectiv nu ne-a mai plătit de câțiva ani buni. Nu mai răspunde la telefon, am început să o căutăm inclusiv la locul de muncă. Teoretic, sumele trebuiesc plătite în 15 zile de la data primirii facturii. Nici noi nu suntem absurzi, dar nici să treacă trei ani până ne recuperăm această datorie", a mai spus Luis Popa.

Vizualizări: 529

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: