Poliţia e datoare la Serviciul de Medicină Legală

Criza economică a afectat şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, care a acumulat de la începutul acestui an datorii de sute de milioane de lei vechi către Serviciul de Medicină Legală. Necropsiile, expertizele medicale, dar şi stabilirea alcolemiei sunt făcute de cele mai multe ori la cererea Poliţiei, numai că acestea nu au fost achitate de la începutul anului. Conducerea Serviciului de Medicină Legală nu s-a mai confruntata până acum cu o astfel de situaţie, chiar dacă au mai existat întârzieri la plată, dar nu atât de mari.
 Situaţie fără precedent la Serviciul de Medicină Legală care are de recuperat de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie zeci de mii de lei, în schimbul serviciilor medico-legale de care a beneficiat. De la începutul acestui an Poliţia nu a mai decontat nici un serviciu făcut de SML Gorj, cu toate că cele mai multe necropsii, expertize medicale şi testări de alcoolemie, sunt solicitate de oamenii legii. Chiar dacă şi până acum s-au înregistrat întârzieri la decontarea serviciilor medicale, niciodată nu a fost vorba de o perioadă atât de mare „ Au datorii la noi de la începutul anului. Cele mai multe necropsii le-am făcut la solicitarea lor. Nu ne-au dat un ban, v-am spus, de la începutul anului. În alte părţi angajaţii nu îşi pot primii salariile din cauza datoriilor acumulate de Poliţie”, a precizat Claudia Beldeanu, şefa Serviciului de Medicină Legală.
Reprezenatnţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie cunosc aceste datorii, însă nu le pot achita pentru că nu au primit banii de la minister „ În acest an am fost în imposibilitatea de a ne achita contravaloarea acelor experize medico-legale către Serviciul de Medicină Legală Gorj, însă sperăm ca problema să se remedieze în cea mai scurtă perioadă, pentru că aceşti bani nu sunt bani care aparţin exclusiv Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, ei sunt de la minister, transmişi către inspectoratul nostru cu o anume destinaţie. Probabil că la următoarea rectificare bugetară ne vor fi trimise fonduri pentru achitarea acestor datorii”, a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Datorii din necropsii care nu erau necesare

Totodată Daniel Tică susţine că s-a ajuns la un număr atât de mare de servicii medico-legale pe care poliţiştii sunt nevoiţi să le deconteze şi datorită faptului că aparţinătorii celor decedaţi solicită efectuarea necropsiilor chiar dacă nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care a survenit moartea. "Până la urmă aceste datorii survin şi ca urmare a acelor necropsii care sunt solicitate în cazul acelor morţi, pe care membrii familiei le consideră suspecte. Am fost nevoiţi să efectuăm necropsii prin intermediul specialiştilor de la Serviciul de Medicină Legală chiar dacă nu se impunea acest lucru, pentru că nu existau date de anchetă care să ne conducă la concluzia că ar fi vorba de vreo infracţiune de omor, însă în acest vid de legislaţie am fost nevoiţi să dispunem astfel de necropsii şi să ne aflăm acum în imposibilitatea de a face decontare”, afirmă Tică. 
De menţionat ar fi şi că datoriile Inspectoratului Judeţean de Poliţie nu influenţează cu absolut nimic salariile angajaţiilor de la Serviciul de Medicină Legală pentru că fondurile de salarii vin din altă parte.


Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: