Despre învăţământ şi mai puţin despre educaţie se vorbeşte caraghios şi solemn pe toate canalele tv. Limba de lemn a „corectitudinii“ pedagogice este silită să dea bine. Ofertele sunt ispititoare într-o ţara fără reguli şi fără convingeri precum România. Nu pot să înţeleg pe ce se pariază atunci când guvernările se încăpăţânează să distrugă tot ceea ce a mai rămas bun în acest sistem.

Pentru aceia care nu înţeleg nimic din arta de a fi dascăl, învăţământul este doar un sector socio-profesional. Nu de impostori avem nevoie, nu de trâmbiţaşi ducem lipsă. Nu ne lipsesc nici negustorii, care îşi joacă norocul ipotecând minţile şi pasiunile profesorului. Avem nevoie de oameni pentru care ideile nu sunt pretexte, iar idealurile nu sunt măşti, pe care să le schimbe după împrejurare. Constat cu durere că intelectualul adevărat, anarhist - polemic de cele mai multe ori, este o speţă rară. În decorul simandicos şi duplicitar al societăţii actuale, o asemenea prezenţă nu e dorită. Ea opune rezistenţă în schimbul tăcerii, nu acceptă compromisuri. Aproape că îmi vine să-l întreb de unde a apărut şi cum a putut să se păstreze nealterat. Este limpede că degenerarea românilor s-a întins prea departe şi prea adânc. Ies la iveală amorul propriu, frica, obsesia pentru carieră şi foamea de prestigiu.

Cel mai mare rău pentru învăţământul românesc este trocul pe liste, algoritmul politic. Un asemenea sistem a creat un lanţ de complicităţi. Dascălii creditaţi şi creditabili nu vor putea niciodată să fie valorizaţi de către căţărători, o nouă tipologie care prosperă şi îşi lasă urmaşi. În viziunea acestei noi clase, vârf de lance al mediocrităţii, nu este o catastrofă să pierzi valori, tradiţii şi repere. În viziunea lor, învăţământul este cea mai uşoară formă de negociere electorală. Se calcă în picioare demnităţi, sacrificii şi mai ales idei, pentru care unii şi-au sacrificat biografii şi speranţe.

Dacă reuşeşti să îi priveşti în ochi pe cei care vor cu orice chip să ajungă să conducă dăscălimea ţării, ar trebui să le spui răspicat să ne vândă iluzii convenabile, precum răbdarea, experienţa, înţelepciunea. Niciodată lucrurile trăznite pe care le emit din 4 în 4 ani nu vor putea să ne convingă. De aceea, dacă citiţi sau ascultaţi dorinţele nemărturisite ale profesorilor din care fac şi eu parte, acordaţi mai multă atenţie celor mai grave aspecte ale unui sistem, ineficient şi devalorizat:

• admitere la liceu fără examen (aberaţia anului 2007-2008: teza cu subiect unic);

•  bacalaureat care mimează competiţia;

• programe încărcate;

• olimpiade (concursuri) fraudate;

• stil învechit de predare;

• stagii de formare pentru profesori, în şi cu autocarul spre o destinaţie cvasinecunoscută;

• salarii şi gradaţii de merit obţinute prin prietenii de conjunctură.

Imaginea prezentului te înfioară. Reinventezi, ca să-ţi fie bine, bunadispoziţie. Te fereşti să nu te „trăznească“, acolo unde ai putea să răzbeşti singur.