Poliţiştii vă învaţă cum să vă feriţi copiii de criminalitate

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a făcut publice ieri o serie de sfaturi pentru gorjenii interesaţi să îşi educe copii şi să îi ferească de implicarea în diferite posibile infracţiuni. Astfel, încă de la început poliţiştii menţionează că tinerii interpretează adeseori greşit crimele şi faptele care pot deveni fapte pedepsibile. Pentru copii se şterg uşor graniţele dintre faptele pedepsibile şi simplele lovituri, dacă acestea nu le-au fost explicate corect din timp şi nu li s-a vorbit clar atât despre urmările acestor fapte pentru victimă, cât şi despre consecinţele lor pentru părinţi. În primul rând sunteţi dumneavoastră (ca mamă sau tată, mătuşă sau bunic, ori pur şi simplu prieten) traşi la răspundere. Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de cariera de criminal dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea copilului ştiu despre ce este vorba şi acţionează rapid şi eficient pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită, după cum menţionează purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj inspectorul Daniel Tică.

„Recomandăm tuturor celor interesaţi câteva sfaturi utile, care sperăm că îi vor ajuta să îi ferească pe copii de criminalitate. Astfel, explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt nu vor fi probe de curaj ci fapte culpabile. Spuneţi-le clar că, în cazul săvârşirii unor furturi, nu va fi vătămat nici un magazin sau cumpărător ci hoţul însuşi va trebui să plătească pentru faptele sale; Vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice. Spuneţi-le că distrugerile îndrăzneţe nu aduc prejudicii doar celor care le fac ci şi comunităţii. Explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori). De asemenea, vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale. Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară de casă. Luaţi seama de câţi bani dispune copilul dumneavoastră; testaţi felul cum cheltuiesc banii de buzunar sau economiile iar în caz că aveţi îndoieli staţi de vorbă cu el; În plus, urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă pe care dvs. nu i-aţi cumpărat-o sau dacă posedă lucruri neobişnuite pentru copii. Obişnuiţi-vă copilul mai bine cu exemple din viaţa de zi cu zi şi explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri. Nu în cele din urmă, gândiţi-vă dacă pot face diferenţa între lucrurile bune şi rele”, menţionează Tică.

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: