Pompierii de la Jilţ Sud, trimişi la muncă în carieră

Salariaţii CE Oltenia care asigură activitatea de pompieri la cariera Jilț Sud vor fi trimişi în producţie. Asta după ce Minprest a încheiat un contract cu CE Oltenia prin care va asigura serviciul de pompieri la această carieră. Decizia a stârnit nemulţumiri în rândul salariaţilor CEO care îşi vor pierde astfel activitatea, existând riscul să fie puşi pe lista de concedieri. Sindicalistul Corneliu Gârjoabă spune că măsura nu este una raţională şi că "pesediştii vor să dea de muncă lipitorilor de afişe".

Cariera Jilţ Sud rămăsese printre ultimele unităţi miniere, dacă nu ultima care avea serviciu propriu de pompieri. Administraţia CE Oltenia a decis să renunţe la acest serviciu, drept pentru care a încheiat un contract cu Minprest Serv Rovinari, care să asigure de aici înainte intervenţiile. De altfel, prestatorul de servicii al CE Oltenia şi-a dus deja la Jilţ Sud o autospecială pentru stins incendii. Prin venirea pompierilor Minprest, cei ai CE Oltenia vor fi trimişi la diverse munci prin carieră.
Vestea a picat ca un trăsnet asupra salariaţilor companiei afectaţi de măsură, iar sindicaliştii care îi reprezintă au ieşit cu acuze. "Pesediştii încearcă să ia activitatea de pompieri de la Jilţ Sud, fac presiuni pe oameni să plece. Vor să bage vreo 30 de oameni, lipitori de afișe, să-i angajeze. Oamenii nu vor să fie trimişi la muncă în carieră, sunt la mine în sindicat, își dau seama că la Minprest costul este la fel de mare ca și cu ei. Aceşti oameni țin de locurile de muncă, nu vor să se ducă pe locurile repartizate de șeful de carieră", a declarat Corneliu Gârjoabă, liderul Sindicatului Salariaţilor din CE Oltenia.
Sindicalistul a spus că nu exclude organizarea de proteste dacă pompierii CE Oltenia vor fi transferaţi la muncă în carieră. "S-a făcut contract pe sub mână. Scopul v-am spus care este. Cred că a fost o înțelegere între Giorgi și Antonie", a mai spus Gârjoabă.

Giorgi: Nu angajăm personal nou
Conducerea Minprest spune că a încheiat deja contractul cu CE Oltenia și că nu se pune în discuţie angajarea de personal nou pentru activitatea de pompieri la cariera Jilț Sud. "Nu o să fie nicio angajare pe serviciul respectiv. O să fie redistribuiţi angajaţii care sunt acum în Minprest. O să ducem 18 angajaţi. Contractul se aplică de miercuri. Este un contract bun pentru noi. Este bine şi pentru complex, pentru că face o economie importantă la buget. Oamenii care au fost pe serviciul respectiv o să fie redistribuiţi pe alte activităţi în carierele din zona Jilț pentru că au deficit de personal", a explicat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari.
Giorgi i-a dat replică lui Gârjoabă referitor la angajarea lipitorilor de afişe. "Să stea liniștit domnul Gârjoabă. Probabil că avea el de angajat nişte lipitori de afișe", a mai spus directorul Minprest Serv Rovinari.

Galerie foto


Vizualizări: 4,104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: