Pompierii respectă regulile de circulaţie: merg la incendiu cu 60km la oră

O stână de oi din Teleşti a fost cuprinsă de flăcări ieri în jurul prânzului. Potrivit pompierilor, pagubele se ridică la mii de lei. Proprietarii sunt mulţumiţi că s-au ales cu atât judecând după modul în care pompierii se deplasează la incendii. Echipa postului de televiziune Gorj TV a ajuns înaintea maşinii de pompieri, chiar dacă cei din urmă plecaseră cu ceva vreme înainte. Autospeciala încadrată cu şase ofiţeri s-a deplasat la incendiu cu 60 de kilometri la oră, iar când a ajuns în zonă a rămas împotmolită. Toate astea s-au întâmplat în timp ce o stână ardea în flăcări.

Detaşamentul de pompieri din Târgu-Jiu a fost solicitat ieri în jurul prânzului să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o stână de oi din comuna Teleşti. La faţa locului s-a deplasat o autospecială încadrată cu 6 ofiţeri pentru a localiza şi lichida incendiul în timp util. În timp ce stâna ardea în flăcări şi exista pericolul ca focul să se extindă şi la adăpostul de animale, autospeciala de la pompieri mergea spre locul incendiului cu 60 de kilometri la oră. Mai mult decât atât, atunci când a ajuns în zonă, autospeciala a rămas împotmolită în noroi, iar pompierii au pierdut timp ca să întindă furtunurile. „Nu putem intra cu ea până la incendiu şi pierdem timp dacă stăm să o scoatem din noroi. Hai să întindem furtunurile şi să sperăm că ajung până acolo”, striga un pompier

Au pus foc?

Proprietarii stânei au fost înştiinţaţi de incendiu de alte persoane şi consideră că cineva le-a pus foc pentru că nu este prima dată când se întâmplă aşa. „Noi nu stăm aici pentru că avem oile la munte. Mai venim din când în când la grădină. Acum două zile am fost ultima dată şi nu aveam nimic aici, de la care să ia foc. Nu avem nici curent electric şi vă daţi seama că nu stă nimeni să facă focul sau ceva. Suntem singuri că cineva a pus foc pentru că nu este prima dată când se întâmplă asta. Anii la rând ne-au ars clăile de fân şi acum ne-au pus foc la stână, aveam şi noi lucruri în căbănuţă. Fratele meu are nişte aşa zişi prieteni, dar sunt duşmani aprigi. Au avut ceva divergenţe şi aşa ne fac mereu“.

„Dacă ajungeau mai repede poate mai salvau ceva“

Proprietarii au povestit şi păţania cu pompierii. „Am sunat la pompieri, dar au venit după o jumătate de oră dacă nu mai mult. A ars jumătate din cabană. Dacă ajungeau mai repede poate mai salvau ceva. Noi am scos ce aveam prin camere că altfel nu rămânea nimic. Ei au rămas şi împotmoliţi în noroi şi apoi de abia s-au mişcat să întindă furtunurile. La un moment dat stăteau cu furtunul în mănă că nu le dădeau drumul la apă de la maşină că nu îi auzeau că sunt gata. Era cât pe aci să ia şi adăpostul de animalele foc care e lângă pădure, dacă intra focul în pădure era prăpăd“, spun oamenii.  „Nu ştiu cât a durat intervenţia nu vă pot spune acum, nu ştiu ce să zic....”, a adăugat Marius Strâmbu, sergent detaşamentul Târgu-Jiu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: