Ponta nu se vede premier din partea PRU

Cel puțin un partid politic, reprezentat în actualul Parlament, îl dorește pe Victor Ponta în fruntea unui Guvern după alegerile de la sfârșitul acestui an. Partidul România Unită, prin președintele său Bogdan Diaconu, și-a prezentat echipa pe care ar susține-o la Palatul Victoria după alegerile din decembrie, doi parlamentari de Gorj fiind incluși în formula respectivă.

Pe lângă Ponta, Diaconu o susține și pe Camelia Khraibani pentru a deveni ministru al sănătății, după ce aceasta a lucrat anterior în sistemul sanitar, fiind medic la Motru. Diaconu s-a propus și el șef la Ministerul de Interne și în formula pe care a făcut-o publică a Guvernului PRU l-a inclus și pe Sebastian Ghiță la Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
Ponta ar urma astfel să fie coleg cu Ghiță nu doar în dosarul de la DNA în care a fost pus sub control judiciar, ci și în Guvernul gândit de PRU, partid care l-a curtat intens în ultima vreme și care a cooptat în rândurile sale mai mulți parlamentari plecați de la PSD. Deputatul de Târgu Jiu a apreciat demersurile făcute de Bogdan Diaconu pentru a-și face partidul cât mai vizibil în preajma alegerilor parlamentare, dar a menționat că nu vede alt partid câștigător al alegerilor în afară de PSD. Într-o intervenție pe care a avut-o la România Tv, Ponta a spus că toate partidele ar trebui de acum încolo să discute despre astfel de subiecte, el dând asigurări că va fi candidat al PSD pe listele de la Gorj, fostul premier menționând și că se va implica în campania electorală pentru a-și ajuta cât mai mult colegii.
„Da, cred că e un exercițiu politic inteligent, isteț. În primul rând, noi despre asta ar trebui să vorbim, nu vedeți că nu vorbim despre Parlament, despre Guvern, despre ceea ce trebuie, noi în fiecare zi suntem obligați să vorbim despre orice altceva decât de ceea ce ar trebui să facă viitorul Guvern. Ori, asta e datoria, nu doar a PRU, a PSD, ALDE, să-și prezinte programul, să spună. Restul, asta cu nume, e o chestiune bună pentru presă, însă eu cred că viitorul prim-ministru, dacă oamenii așa vor vota, va fi dat de partidul cel mai mare și partidul cel mai mare este PSD", a spus Ponta.

Vizualizări: 326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: