Prea puţini donatori. Centrul de Transfuzii, pe avarie!

Medicul şi asistentele de la Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu au făcut un apel la îndrăgostiţi să doneze sânge de Valentine’s Day. „DONEAZĂ SÂNGE! De Valentine’s Day, un cadou din inimă!”, aşa s-a numit campania care nu a avut însă succesul aşteptat. Campania a pornit pe Facebook, dar nu au fost sensibilizate prea multe persoane. Este nevoie de sânge, iar donatorii sunt tot mai puţini. „Nu a avut succes campania noastră demarată cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. Am avut mai puţini donatori ca niciodată. Doar nouă donatori au venit să doneze sânge în urma campaniei pe care noi am lansat-o pe Facebook”, a spus Nicoleta Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzii din Târgu Jiu.

Rezervele de sânge sunt tot mai puţine. Este deficit pe toate grupele, în special pentru AB+. Campaniile vor continua şi pe 24 februarie. „Pentru Dragobete, încercăm să lansăm o nouă campanie. Să vedem cum reuşim să ne organizăm împreună cu Jandarmeria. Jandarmii ne-au promis că, până la sfârşitul lunii, vom face împreună o campanie frumoasă, mai ales că au foarte mulţi tineri stagiari care îşi fac acele ore de practică la Inspectoratul de Jandarmi Gorj”, a mai anunţat Căluţoiu. (M.M.)

Vizualizări: 255

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: