Premiera filmului „Transalpina - Drumul Regilor”

A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional Astra Film Sibiu începe oficial luni, 15 octombrie. Gala de deschidere Astra Film Festival prezintă premiera oficială a filmului „Transalpina - Drumul Regilor”, în regia lui Dumitru Budrala, o incursiune fascinantă în istoria neştiută a celui mai pitoresc drum din Europa, Transalpina.

Transalpina e mai mult decât o şosea spectaculoasă. Vechimea drumului care leagă Transilvania de Ţara Românească se măsoară în milenii. Într-o transpunere cinematografică de excepţie, filmul propune o călătorie pe drumul de care şi-au legat numele mai mulţi regi, dar şi pe sub pământ, pe căile pe care umbla zeul Zamolxis, şi prin cer, unde, pe vremea uriaşilor, s-au petrecut întâmplări care au dat numele munţilor şi văilor.

„În Transalpina - Drumul Regilor am încercat să surprind o experienţă aparte, o imersiune în istoria şi mitologia locului, din cele mai îndepărtate timpuri şi până în prezent. Am încercat să îmbin armonios mitologia, istoria, geografia şi poveştile celor care au fost martori la inaugurarea drumului de către regele Carol al II-lea, ca să pot reconstitui pentru spectator de unde provine numele drumului, precum şi povestea sa ca realizare extraordinară pentru timpurile acelea. Mi s-a părut dintotdeauna că acest drum a reprezentat un punct de întâlnire nu numai între oamenii aflaţi de o parte şi de alta a munţilor, dar şi între cer şi pământ, între real şi fantastic”, a mărturisit regizorul Dumitru Budrala, director-fondator al Astra Film Festival.

„Filmul este mărturisirea lui Dumitru Budrala. Filmul este fabulos şi necesar ca vatra pentru pâine şi obârşiile noastre pentru născuţii lor”, a declarat Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin.

Ceremonia de deschidere a AFF 2018 va avea loc luni, 15 octombrie, la Sala Thalia, la ora 19.00, fiind urmată de proiecţia filmului Transalpina – Drumul Regilor, la 19.30, şi de un concert live cu nominalizaţii la Grammy The Tiger Lillies, la ora 21.00.

Vizualizări: 1,669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: