Preşedintele ANTREC Gorj, specialist în pregătirea preparatelor din peşte

Radu Ciobanu, preşedintele ANTREC filiala Gorj, este un pescar înrăit. În fiecare week-end pleacă la pescuit împreună cu prietenii şi nu ezită să gătească diverse preparate din peşte. Radu Ciobanu a învăţat să pregătească peştele după reţetele pescarilor de pe malul Dunării.

Radu Ciobanu este preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Gorj de aproape 15 ani. Pasionat de călătorii, acesta lucrează în turism de mai bine de patru decenii. De-a lungul carierei sale a vizitat toată Europa şi a rămas uimit de frumuseţile Greciei. De asemenea, a fost impresionat şi de modul în care este sprijinit turismul altor ţări. “Mi-a plăcut foarte mult Grecia şi am rămas impresionat de mentalitatea străinilor. Turismul din afara ţării este mult mai sprijinit de către stat. Încă de acum câţiva ani francezii primeau fonduri nerambursabile pentru a recondiţiona clădiri vechi. La ei se găsesc foarte multe hambare transformate în pensiuni. Sunt foarte autentice şi foarte frumoase”, a declarat Radu Ciobanu.

Pescar înrăit, găteşte după reţete din Delta Dunării

Radu Ciobanu este un pescar înrăit. În fiecare week-end merge la pescuit împreună cu prietenii, cunoscând aproape toate bălţile din judeţ. Cele mai mari capturi ale sale au fost o ştiucă de 4,5 kilograme şi câteva exemplare de crap, de 4-18 kilograme, prinse din Dunărea. Pe lângă faptul că este un bun pescar, Radu Ciobanu este şi un bucătar priceput. Acesta adoră să gătească preparate din peşte, multe din reţelele sale împrumutându-le de la pescarii de pe malul Dunării. “Îmi place nu numai să prind peşte, ci şi să-l pregătesc. Fac saramură din somn după reţeta unor pescari de pe malul Dunării, din comuna Burila Mare, din Mehedinţi. Gătesc şi ghiveci cu peşte la cuptor şi alte preparate din peşte”, a mai precizat Radu Ciobanu.                    

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: