Preşedintele PMP Gorj, declarat incompatibil de către ANI

Nicolae Daviţoiu, fostul consilier local de la Târgu Jiu, în prezent preşedinte la filiala Gorj a Partidului Mişcarea Populară, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate după ce o firmă de-a sa a avut un contract cu municipalitatea. Daviţoiu spune că este vorba despre închirierea unei săli pentru o conferinţă organizată de Primăria Târgu Jiu la încheierea unor lucrări de investiţii. Acesta a precizat că nu va contesta decizia ANI pentru că nu este interesat să mai obţină vreun mandat de consilier.

Motivul pentru care Nicolae Daviţoiu a fost declarat incompatibil a vizat un contract în valoare de 2.000 de lei fără TVA. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local, întrucât societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată şi soţia acestuia deţin funcţia de administrator şi calitatea de asociat a încheiat, în calitate de prestator, un contract de servicii cu Primăria Municipiului Târgu Jiu (în calitate de achizitor), în valoare de 2000 Lei (la care se adaugă TVA 480 Lei), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI.

Nicolae Daviţoiu spune că incompatibilitatea a fost sesizată la câteva luni după ce a plecat din funcţia de consilier local. „Le-am închiriat o sală pentru o conferinţă de presă când s-au încheiat lucrările la centură. Iniţial, credeam că va fi plătită de către firma care a efectuat lucrările, nu am ştiut că va plătită de Primăria Târgu Jiu. Nu voi contesta decizia ANI pentru că nu mă interesează să mai fiu consilier local nici în anul 2016. În orice caz, pot să vă spun că ANI a pornit investigaţia începând cu data de 1 iunie 2014, iar eu nu mai sunt consilier local de pe data de 1 februarie 2014”, a declarat Nicolae Daviţoiu.

Liderul PMP Gorj este ultimul dintr-o lungă listă de aleși din Gorj care au fost găsiți incompatibili de către inspectorii ANI, cei mai mulți de pe lista respectivă fiind primari a peste 20 de comune din județ.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: