Prezidenţiabilii României, aşteptaţi la Gorj

Evenimentele culturale din week-end îi aduc în Gorj pe prezidenţiabilii de la mai multe partide. Anumite surse susţin chiar că nu ar fi exclusă apariţia în Gorj a preşedintelui Traian Băsescu duminică, la sărbătoarea oierilor de la Novaci, „Urcatul oilor la munte”.

Vizita lui Traian Băsescu este însă sub semnul întrebării, dat fiind faptul că preşedintele ţării va participa în week-end la evenimentele care vor avea loc la Alba Iulia şi Iaşi. Potrivit unor zvonuri, Traian Băsescu intenţionează să ajungă duminică, la Novaci, iar apoi să facă un popas la Rânca.

MRU şi Ponta vin duminică, Iohannis luni

Gorjenii vor avea posibilitatea să-i vadă în mijlocul lor pe Mihai Răzvan Ungureanu - preşedintele Forţei Civice şi pe Klaus Iohannis - prim-vicepreşedintele PNL, ambii posibili candidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă.

„Mihai Răzvan Ungureanu va ajunge la Târgu Jiu sâmbătă seara în jurul orei 22.00, însă programul electoral îl va desfăşura în cursul zilei de duminică. Mihai Răzvan Ungureanu va veni însoţit de staff-ul său de campanie şi va participa la evenimentele culturale care au loc pe raza judeţului Gorj”, a declarat Ion Săvoiu, preşedintele Forţei Civice Gorj. Surse din cadrul PNL susţin că Iohannis se va întâlni cu târgujienii luni, în jurul prânzului. Se pare că PNL şi-a propus să facă din Gorj un fief liberal, încurajaţi de succesul pe care l-a avut vizita lui Crin Antonescu zilele trecute.

Tot duminică va ajunge în Gorj Marian Jean Marinescu, candidat la alegerile europarlamentare din partea PDL. Şi PP-DD se pregăteşte de vizita lui Dan Diaconescu, primul pe lista la europarlamentare a partidului şi posibil candidat la alegerile prezidenţiale.

În cursul zilei de duminică este aşteptat la Rânca şi Victor Ponta pentru a participa la festivitatea de premiere a câştigătorilor Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2014, premierul fiind un împătimit al acestui sport.

Raliul de la Rânca restricţionează circulaţia în zona montană

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2014 va reuni la Rânca aproximativ 70 de piloţi din întreaga ţară. Concursul se va desfăşura pe o distanţă de 5.025 km între Novaci şi Rânca. Sâmbătă vor fi 6 urcări în total, din care trei vor fi de recunoaştere şi trei de antrenament, iar duminică vor fi două urcări de antrenament şi două urcări de concurs. Sâmbătă, traseul va fi închis între orele 7.30-13.00 şi 14.00-19.00. De asemenea, traficul va fi restricţionat şi în ziua competiţiei, duminică circulaţia urmând a fi închisă între orele 7.30-11.00 şi 12.00-17.00. Pe lângă marii campioni ai României va veni la Rânca şi un pilot italian pe un Ferrari, publicul având posibilitatea de a vedea maşini puternice în concurs. Festivitatea de premiere va avea loc duminică la Casa de Cultură Novaci. 

Urcatul oilor la munte, prilej de sărbătoare

Novaciul, oraş cu tradiţie în oierit, va îmbrăca în week-end straie de sărbătoare. Mii de gorjeni şi nu numai sunt aşteptaţi la cea de de-a 47-a ediţie a festivalului pastoral „Urcatul oilor la munte”. Cu prilejul evenimentului care marchează momentul începerii transhumanţei după perioadă de iarnă, novăcenii vor îmbrăca portul popular, de la mic la mare. Interpreţi renumiţi şi pioneri ai muzicii populare vor urca duminică pe scenă. Ca de fiecare dată, artiştii şi dansatorii Ansamblului „Doina Gorjului” vor încânta publicul cu cântece şi jocuri populare specifice zonei de munte. La eveniment sunt aşteptate ansambluri folclorice atât din Gorj, cât şi din late judeţe ale ţării. Pe lângă spectacolele de dans şi muzică populară, va avea loc şi o paradă a portului ciobănesc. De asemenea, va fi desemnată şi cea mai frumoasă fată a localităţii, în cadrul concursului „Miss Băciţa” Novaci- 2014. De la sărbătoarea pastorală nu vor lipsi nici comercianţii de produse tradiţionale.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: