Primar: Avem 3 drumuri distruse şi nu avem bani de reabilitare

Autorităţile locale din comuna gorjeană Văgiuleşti încearcă din răsputeri să găsească finanţare pentru asfaltarea unor drumuri săteşti care sunt distruse. Chiar primarul din localitate recunoaşte că acestea sunt greu accesibile, dar cu toate astea ridică neputincios din umeri. Bugetul local nu suportă o astfel de investiţie.

Este vorba de 3 drumuri săteşti din comuna Văgiuleşti care însumează aproximativ 7 kilometri. Autorităţile locale au depus proiect pentru reabilitarea acestora prin Fondul Suveran pentru Dezvoltare.

Chiar dacă au fost declarate eligibile, nu s-au încheiat contracte pentru finanţare. "Nu am apucat să semnăm contract şi acum nu au buget. Unii spun că se va desfiinţa, alţii spun că se va transforma în PNDL, ideea este că dacă nu primim bani prin programe nu avem nicio şansă de a le reabilita. Noi fonduri europene nu putem obţine, pentru că nu acumulăm punctajul necesar. Noi abia acum am reuşit să devenim eligibili cu acest proiect prin Fondul pentru Dezvoltare şi nu mai sunt bani. Nu ne rămâne decât să aşteptăm", a declarat Constantin Pârjol, primarul din Văgiuleşti.

Primarul din localitate este conştient de gravitatea situaţiei şi încearcă măcar să le cârpească cu bani de la bugetul local: "Situaţia e critică. Drumurile sunt distruse. Ăsta este adevărul. Să vedem ce buget primim anul acesta, măcar să facem o pietruire, că altă soluţie nu este. Vor deveni impracticabile. Dacă nu găsim rapid o altă sursă de finanţare nu ştiu ce o să facem".

Vizualizări: 1,722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: