Primar: Gorjul va sta cu mâna întinsă la guvernanți

Închiderea mineritului aduce multă îngrijorare în rândul primarilor din Gorj. Mulți spun că județul va ajunge mai rău ca în Valea Jiului. De exemplu, primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, face un apel către parlamentari și nu numai să facă ceva util și să ia măsuri în privința mineritului.

Primarul este de părere că soluții alternative sunt, însă trebuie să se vrea. Bucurescu a dat exemplu Rovinariul.

”Acest lucru ar trebui să fie îngrijorător, nu numai pentru angajații care lucrează în CE Oltenia, ci și pentru factorii de decizie ai acestui județ, pentru parlamentarii noștri. Trebuie să ia măsurile urgente pentru a înlocui cu ceva. Dacă nu, vom ajunge ca în Valea Jiului. Alternative sunt, mai ales dacă luăm exemplul primarului de la Rovinari. Se pot deschide fabrici, se pot crea locuri de muncă. Toți factorii de decizie trebuie să lase în spate orice dușmănie sau ironie și să facă ceva pentru județul Gorj”, a spus primarul Bucurescu, la Radio Infinit.

De aceeași părere este și primarul din Cătunele, Florinel Țuilă. Acesta este de părere că județul Gorj va fi unul foarte sărac. ”Suntem total nepregătiți. Vom rămâne un județ sărac. S-au bazat pe minerit și nu au făcut nimic pentru județ. Să sperăm că în perioada următoare se mai mai face câte ceva. Județul va trece printr-o perioadă foarte grea. Nu vor veni investitorii peste noapte. Gorjul va sta cu mâna întinsă la guvernanți”, a spus Țuilă.

Cei mai mulți aleg deja să părăsească țara pentru asigurarea unui trai decent. 

Vizualizări: 2,257

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: