Primar: Nu mai avem bani

"Avem nevoie de bani!", este strigătul disperat al primarilor din mai toate localitățile din Gorj care speră la o rectificare bugetară prin care să obțină banii necesari pentru cheltuielile până la sfârșitul anului. Bugetele unităților administrativ teritoriale nu pot acoperi facturile, salariile și cu atât mai puțin nu mai pot susține proiectele dacă nu vor primi sprijinul de la Guvern.


"Așteptăm rectificarea bugetară cu sufletul la gură pentru că suntem cu banii la limită. Efectiv nu o să mai putem funcționa fără sprijinul Guvernului.  Nu mai avem bani pentru plata facturilor, a furnizorilor și nici pentru salarii în perioada imediat următoare. Eu nu știu ce face domnul Bolojan dar nu trebuie să uite că primăriile trebuie să funcționeze, ori în felul acesta nu avem cum. Avem nevoie de bani", a declarat primarul comunei Bâlteni, Marius Popescu.


Edilul a ținut să sublinieze că sunt anumite investiții și lucrări care nu pot fi făcute cu fonduri europene, așa cum încurajează Guvernul.


"Toată lumea așteaptă ca noi, primarii, să facem ceva și pe bună dreptate că de asta ne-au votat.  Ca să facem proiecte ne trebuie bani pentru consultanță, cofinanțări și tot felul de studii și avize și nu avem cum dacă nu avem bani. În plus de asta, nu putem să cerem fonduri europene pentru un părculeț, sau să amenajăm centrul civic, să cosim iarba, să achităm gunoiul să facem reparații pe la blocuri. Pentru asta avem nevoie de bani. Oamenii și-au pus mari speranțe în noi", a mai spus primarul din Bâlteni.

Vizualizări: 2,212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: