Primar: Tot ce înseamnă drum sătesc are asfalt

Deşi pare greu de crezut, în judeţul Gorj există o comună unde toate drumurile sunt asflatate. Este vorba de localitatea Urdari, acolo unde toate drumurile săteşti şi comunale au fost reabilitate. Acum primarul modernizează şi drumurile care fac legătura cu localităţile învecinate şi face noi drumuri pentru cei care vor să-şi construiască locuinţe.

Autorităţile locale din comuna Urdari se pot lăuda în acest moment că drumurile din localitate sunt asfaltate în proporţie de 100%. "Vreau să vă spun că tot ce înseamnă drum sătesc şi comunal în comuna Urdari este asfaltat. Pe toate drumurile acestea avem şi iluminat pe led. Nu avem nici măcar un kilometru de uliţă fără asfalt", a precizat primarul din Urdari, Mihai Calotă.

Mai mult decât atât, autorităţile locale din Urdari vor să făcă un drum nou, unde deja sunt utilităţi pentru cei care vor să construiască. "Acum vrem să facem un drum de 3 kilometri care leagă comuna Urdari de Negomir. Acesta este betonat o parte, dar vrem să-l asfaltăm să se poată circula pe el. Mai vrem să facem o extindere de drum pe lângă fosta bandă trasportoare de 3,5 kilometri, pentru că am tras pe aici curentul electric avem şi o extindere a reţelei de apă şi o să dăm autorizaţii de contruire pentru cei care vor să-şi facă aici casă. Valoare investiţiei este de 1.000.000 de euro", a mai spus Mihai Calotă, primarul din Urdari.

Acest proiect a fost deja depus la Fondul Suveran pentru Dezvoltare şi, dacă nu se primeşte finanţare, autorităţile locale încearcă să identifice un alt program pentru realizarea acestei investiţii.

Vizualizări: 3,089

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: