Primăria Aninoasa are nevoie de şapte miliarde ca să mai poată funcţiona

Primarii comunelor gorjene au ajuns acum la sfârşit de an la fundul sacului aşa că unii abia se mai descurcă cu plata facturilor dar şi a salariilor. Este şi cazul primăriei Aninoasa, care a rămas fără un leu la buget motiv pentru care primarul Ilie Petroi spune că a ajuns să „se cârpească”.

Primăria Aninoasa, la fel ca multe alte primării din Gorj, abia se mai descurcă cu banii pentru plata utilităţilor, dar şi a salariilor. În nenumărate rânduri, primarul Ilie Petroi a solicitat sprijin financiar atât Consiliului Judeţean cât şi Guvernului, însă de fiecare dată fără rezultat. „La primăriile mici e normal să se întâmple lucruri de astea. Noi nu ne putem compara cu alte primarii ca de exemplu Urdari, Câlnic, care au şi venituri proprii. Poate mai sunt şi bine văzute de Consiliul Judeţean sau sunt agreate şi de Guvern. Eu în 2011 nu am primit nici un leu pentru echilibrarea bugetului. Nu mai am bani pentru nimic şi nimeni nu-mi dă nimic”, a declarat Ilie Petroi, primarul din Aninoasa.

Fără iluminat public

Din cauza lipsei banilor locuitorii din Aninoasa au rămas şi fără iluminat public. Primarul spune că nu are cu să plătească facturile restante dar oricum lămpile sunt foarte rare. „Sunt o grămadă de facturi care ne presează şi nici măcar nu m-am angajat în cheltuieli pe care să nu pot să le susţin. La nivel de primărie sigur că ne-am dori şi noi un sediu nou, încălzire centralizată nu ca acum cu sobe ca în comunism. Avem multe nevoi pentru care nu avem bani. Iluminatul public aproape că nu există, lămpile sunt foarte rare, nu am cu ce să plătesc facturi”, a adăugat primarul Petroi.

FONDURI

Primarul spune că pentru a ieşi din impas şi a putea supravieţui cel puţin până la sfârşitul anului are nevoie de şapte miliarde de lei, bani pe care speră să-i primească fie de la Consiliul Judeţean prin rectificare bugetară fie de la Guvern.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: