Primarii pun presiune pe noii parlamentari

Primarii gorjeni încep să pună presiune pe noii parlamentari, pentru ca aceştia să amendeze proiectul de buget al premierului Ponta. Primarii speră să obţină astfel mai mulţi bani.

Primarul din Aninoasa, Ilie Petroi, cere 70 de miliarde de lei vechi pentru asfaltarea drumului comunal Costești–Daia. Porțiunea de drum are circa  2,2 kilometri. Ultima dată a fost asfaltată acum 30-40 de ani, aşa că arată ca după război. Deşi a fost pietruit anii trecuți, soluția nu a fost de lungă durată. Asfaltarea acestui drum este importantă întrucât face legătura între centrul comunei și satele Costești 1 și 2 și Groșerea. Petroi spune că se bazează pe sprijinul deputatului USL Scarlat Iriza.

Parlamentarul din Colegiul nr. 3 vrea să-i sprijine cât poate pe primarii care, la rândul lor, şi-au făcut cel mai bine datoria pe 9 decembrie. Printre aceştia, cei din Aninoasa, Plopșoru, Crușet și Turburea.  Iriza a declarat la Radio Infinit că are deja pregătite câteva amendamente la legea bugetului de stat. Speră să obţină fonduri pentru investiţii în aceste localităţi. Deputatul este nemulțumit că se fac diferențe între comune când se alocă bani de la guvern. Demnitarul ar vrea, potrivit sursei citate, o lege prin care “să se ia de la bogați și să se dea la săraci”.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: