Primăriile îşi fac bugete de război. Primar: N-am auzit de aşa ceva!

Toate cele 70 de primării din judeţul Gorj, dar şi Consiliul Judeţean au obligaţia ca până în 15 martie să transmită Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice ce buget au prevăzut pentru război. Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că este vorba de o simulare a unui astfel de buget. Pe de altă parte, primarii fie nu ştiu că trebuie să aibă acest buget de război, fie nu ştiu ce prevede acesta.

Autorităţile locale şi judeţene au primit în cursul acestei luni din partea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj o adresă prin care li s-a solicitat comunicarea bugetelor de război, termenul limită fiind jumătatea acestei luni. Reprezentanţii Finanţelor declară însă că acest exerciţiu are loc periodic, în baza unui ordin de la centru. “În conformitate cu articolul 10 din legea 477/2003, o dată la 4 ani se elaborează bugetul de stat de război. Practic, toate unităţile administrativ-teritoriale, cât şi Consiliul Judeţean, trebuie să-şi prevadă atât venituri, cât şi cheltuieli în conformitate cu procedura stabilită printr-un ordin al ministrului finanţelor publice din 2004. Nu este prima dată când se face acest buget de război, nu sunt dificultăţi tehnice pentru întocmirea lui”, a declarat Gheorghe Paraschivu, trezorier şef în cadrul Trezoreriei Gorj.

Ce ştiu autorităţile despre acest buget de război

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj spun că este vorba de o simulare. “Este vorba de o simulare pentru un buget de război. Se face în fiecare an. Sunt probleme legate de securitate şi de apărare”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Autorităţile locale din Turceni spun că nu ştiu nimic despre stabilirea unui buget de război. “Nici nu am auzit de aşa ceva. Acum aud pentru prima dată. O fi, dar dacă nu îl fac eu. O fi vreo chestie contabilicească, dar n-am auzit aşa ceva de la contabilul şef. Ştiam de oameni că trebuie mobilizaţi în caz de ceva, dar de buget n-am auzit”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul oraşului Turceni.

Nici autorităţilor locale din Turburea nu le este prea clar cum se stabileşte acest tip de buget. “Încă nu l-am alcătuit, am primit acea adresă. Zilele acestea ne ocupăm şi noi. Nu ştiu care sunt criteriile, nu m-am ocupat de aşa ceva. Oricum trebuie să luăm de la alte capitole, pentru a avea sumele care ni se cer”, a Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Şi primarul de la Roşia de Amaradia are o explicaţie. “Bugetul de război este ca un buget normal, diminuat cu vreo 10%, iar majoritatea sumelor se regăsesc în cheltuieli salariale pentru funcţionare, restul se alocă pe cheltuieli pentru sănătate, asistenţă socială, situaţie în caz de calamitate. Nu afectează cu nimic bugetul pe anul în curs”, a spus Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia. 

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: