Primarul Cârciumaru a oficiat cununia fiicei sale

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a oficiat sâmbătă cea mai importantă cununie cuvilă din viaţa sa, cea a unicei sale fiice. Geta Cârciumaru, a ales să-şi oficializeze relaţia cu logodnicul său, Cătălin Călinoiu la Târgu-Jiu, deşi aceştia locuiesc de câţiva ani în Timişoara. 

Ninsoarea de sâmbătă nu a făcut decât să-i bucure pe miri, pentru că aşa cum spune tradiţia, ploaia sau ninsoarea în ziua nunţii aduc belşug în casă. „Mi-am dorit foarte mult ca la cununia mea să ningă şi prima dorinţă mi s-a şi împlinit. Este o zi foarte importantă pentru noi doi şi de aceea sunt foarte emoţionată şi fericită în acelaşi timp”, afirmă Geta Cârciumaru, de-acum Călinoiu. Ginerele, Cătălin Călinoiu, nu are nicio legătură de rudenie cu colegul de partid al socrului său, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Cununia religioasă va fi pe insuliţă

Cel mai emoţionat, însă, a fost socrul mic, Florin Cârciumaru. „De fiecare dată când oficiez cununii sunt emoţionat, pentru că mă pun în locul mirilor şi al familiei. Vă daţi seama ce simt acuma, când unicul meu copil se căsătoreşte. Emoţia este cu atât mai mare pentru mine”, mărturiseşte Florin Cârciumaru, socrul mic.

După oficirea cununiei civile la primărie, invitaţii s-au retras alături de miri la un restaurant din municipiu, unde au chefuit până dimineaţa. Cununia religioasă va avea loc în această vară, pe insuliţa de pe Jiu.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: