Primarul din Săcelu vrea să oprească vânzarea stațiunii: ”Merg și la Ciucă”

Primarul comunei Săcelu, Gheorghe Dumitrelea, este nemulțumit că Stațiunea Săcelu a fost scoasă la vânzare. CE Oltenia vrea să vândă activele stațiunii și așteaptă oferte până în octombrie. 

”Nu voi lăsa să fie vândută la bucată! Singurul obiectiv care ar putea fi scos la vânzare este cantina- restaurant, celelalte imobile nu au o situație juridică foarte clară”, spune, revoltat, primarul.

Primarul Gheorghe Dumitrelea vrea să aibă o discuție cu șefii CEO, pentru că-și dorește ca Primăria Săcelu să preia baza de tratament, cu titlu gratuit.

În plus, spune că este dispus să meargă în audiență chiar și la premierul României, Nicolae Ciucă, pentru a împiedica vânzarea bazei de tratament.

”Am contactat pe domnul președinte Dan Vîlceanu, iar mâine în jurul orei 9-10 când voi fi chemat, ne vom prezenta împreună la domnul director al Complexului Energetic Oltenia, Dan Burlan, pentru a discuta această speță.  (…) Voi merge, voi solicita audiență prim-ministrului și chiar voi aduce la cunoștință Guvernului României”, a declarat primarul la Radio Infinit.  


Primarul din Săcelu mai spune că nu înțelege cum pot fi vândute activele stațiunii, deoarece situația juridică este neclară. 

„Am înțeles că la ora actuală se exploatează prin concesiune, printr-o societate, nu cred că poate fi vândută atâta timp cât are capital de stat. Nu cred că ar putea fi scoasă la vânzare.(…) Eu cred că situația este neclară, dar știți foarte bine aceste obiective se află în comuna Săcelu, iar pentru a fi scoase la vânzare, pentru a se întocmi contracte de vânzare-cumpărare, compania va solicita Primăriei Săcelu acel certificat fiscal, care într-adevăr, prin acel document voi putea afla dacă va fi scos la vânzare sau nu”, a încheiat primarul Dumitrelea. 

Vizualizări: 6,338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: