Primarul Gâlceavă face investiţii cu bani de la Dumnezeu

Primarul din Turceni, Dumitru Gâlceavă, spune că „Dumnezeu a asigurat finanţarea” unei investiţii în localitate. Edilul este de părere că Cel de Sus a vrut ca cei de la CEO să vireze din greşeală mai mulţi bani în conturile primăriei. Cu aceşti bani, Gâlceavă a început lucrările pentru construcţia unui ştrand în localitate.

Complexului Energetic Oltenia (CEO), în prima lună de funcţionare, a virat circa 30 de miliarde de lei vechi în contul primăriei Turceni. Suma reprezenta cota din impozitul pe salariile angajaţilor. La acea vreme, societatea nu şi-a declarat punctele de lucru care se aflau pe raza a patru judeţe, astfel impozitul s-a dus integral în contul Primăriei Turceni. Primarul din localitate, Dumitru Gâlceavă, spune că a păstrat banii respectivi şi că îi va folosi pentru construcţia unui ştrand în localitate.

Mai mult, acesta spune că Dumnezeu este cel care a vrut să se întâmple această greşeală. „Din banii de la CEO am făcut plăţi pentru că au rămas ai noştri, au fost repartizaţi pe lege. Aşa a fost să fie, Dumnezeu a asigurat finanţarea. În fiecare an dacă s-ar putea să avem parte de o astfel de pleaşcă ar fi bine. Cu banii aceştia facem un ştrand pentru că nu exista niciunul în zonă şi pe care intenţionam de mult timp să îl facem. Jumătate din lucrări au fost deja efectuate, iar la 1 iunie sper să facem inaugurarea şi să fiu primul care se scaldă în ştrand”, a spus Dumitru Gâlceavă, primarul din Turceni.  

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: