Primele măsuri de protejare a economiei au intrat în vigoare

Măsurile economice pentru sprijinirea mediului de afaceri, precum şi cele de protecţie socială decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus au intrat în vigoare, ordonanţele de urgenţă care le reglementează fiind publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.

Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF precizează că au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul actual, fiind stabilite ca prioritare următoarele:

- nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă;

- aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;

- se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale;

Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
       
”Având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a lansat un amplu program de garantare şi subvenţionare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susţine mediul privat şi în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar şi măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecţii de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată, s-a decis renunţarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaraţiilor”, precizează Ministerul Finanţelor şi ANAF.

Conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepţionale şi argumentate de întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.

Vizualizări: 1,801

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: