Primul meci acasă pentru handbalistele senioare de la CSM Târgu Jiu

Echipa locală de handbal feminin senioare a CSM Târgu Jiu va susţine în acest week-end primul meci din campionat în acest an pe teren propriu. Jucătoarele antrenate de Liviu Andrieş vor întâlni, în etapa a 13-a a Seriei C pe ACS Kezilabda Klub din Odorheiul Secuiesc.

 Sala Sporturilor găzduieşte sâmbătă, 8 februarie, cu începere de la ora 14:00, meciul din cadrul celei de-a treia a returului Diviziei A de handbal feminin, a 13-a a campionatului, dintre CSM Târgu Jiu şi ACS Kezilabda Klub din Odorheiu Secuiesc. Pentru a păstra distanţa faţă de a patra clasată, handbalistele pregătite de Liviu Andrieș trebuie să se impună în faţa celei de-a cincea echipe din serie. „Va fi un meci în care cele trei puncte sunt extrem de importante pentru noi, mai ales că ştim cu toţii cum am pierdut etapa trecută la Vâlcea. Avem nevoie de o victorie pentru a ne consolida locul 3 în clasament şi toată lumea este conştientă de acest lucru. Nu va fi un meci ușor, pentru că este clar că și echipa din Odorhei vine să își vândă scump pielea. Ne trebuie determinare pe teren, mobilizare şi concentrare la acest joc. Intrăm în teren cu gândul doar la cele trei puncte. Nu ne putem gândi la altceva decât la o victorie care să bucure pe toată lumea, în special pentru suporterii care vin la sală şi ne încurajează, şi credem că avem şansa ca în această săptămână să le demonstrăm că merităm pe deplin susţinerea lor”, a declarat antrenorul Liviu Andrieș.

Pentru echipa de handbal senioare a CSM Târgu Jiu este primul meci acasă, în campionat, din acest an. Handbalistele au mai disputat un meci la Târgu Jiu în acest an însă în Cupa României, cele două meciuri din campionat, din acest retur, fiind programate în deplasare.

Vizualizări: 587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: