Primul primar gorjean care pleacă din PSD

Partidul Social Democrat (PSD) a pierdut ieri conducerea unei primării din judeţul Gorj. Primarul PSD, Aristide Şerbănescu, a declarat că părăseşte formaţiunea politică pentru a deveni independent. Acesta este urmat şi de viceprimarul localităţii, Ana Vâlceanu, care a ales să treacă şi ea independentă. Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj, a spus că nu a fost informat de plecarea primarului din Schela şi că nu ştie ce l-ar fi determinat pe acesta să ia o astfel de hotărâre.

Primarul de la Schela, Aristide Şerbănescu, a precizat că pleacă din PSD pe fondul unor dezamăgiri politice. „Şi eu şi viceprimarul din Schela am hotărât să trecem independenţi. Este o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Nu mai vrem să avem de-a face cu niciun partid politic, rămânem independenţi până în 2016 şi atunci este treaba fiecăruia ce drum alege”, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul din Schela.

Primarul spune că hotărârea a fost luată cu mult timp înainte, însă abia acum, în baza ordonanţei 55, pot deveni independenţi fără a-şi pierde mandatele. „Eram hotărâţi să trecem mai demult, dar am ezitat pentru că ne pierdeam mandatele, dar acum cu ordonanţa nu mai aveam niciun motiv să mai rămân la un partid care m-a dezamăgit”, a declarat Aristide Şerbănescu.

Viceprimarul Ana Vâlceanu a fost membră PNL dar a ales să fie independentă spunând că nu se regăseşte în nou înfiinţata Alianţă Creştin Liberală.

DECLARAŢIE

Vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, a declarat ieri că nu i s-a comunicat nimic referitor la plecarea primarului Şerbănescu din partid şi că nu ştie din ce motive a luat această hotărâre. „Nu am fost informat despre acest lucru, din discuţiile mele cu primarul Şerbănescu nu a reieşit niciodată că acesta ar dori să plece din PSD şi nici faptul că ar avea nemulţumiri legate de partid. Vorbim de un primar PSD de mulţi ani, un primar care a muncit pentru PSD şi care a făcut treabă”, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: