Prins pescuind în perioada de prohibiție. Și cu o barcă improvizată!

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna gorjeană Plopșoru este cercetat penal după ce a fost depistat de jandarmii gorjeni pescuind ilegal pe lacul Sărdănești. Până în prima decadă a lunii iunie, pescuitul este interzis, fiind în vigoare măsurile de prohibiție.

Pe lângă faptul că nu a ținut cont de acest aspect, gorjeanul din Plopșoru a fost prins pescuind folosind o barcă improvizată, confecționată dintr-o cameră de roată de autovehicul de mari dimensiuni și din scândură. Jandarmii gorjeni au recuperat de la acesta 35 de pești din specia caras, cu dimensiuni cuprinse între 15 și 35 cm, pe care îi prinsese cu o setcă în lungime de 200 metri liniari.

Pentru că a încălcat legea, pescarul gorjean s-a ales cu dosar penal. ”I s-au întocmit acte de constatare, care vor fi înaintate organelor competente, pentru săvârșirea faptelor susceptibile infracțiunii de pescuit în perioada de prohibiție, deținere și utilizare a uneltelor de plată de tip monofilament și pescuit cu unelte neautorizate. În perioada următoare, vom iniția acțiuni de descurajare a astfel de fapte în tot județul Gorj”, a declarant Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj.

Peștii prinși de acesta au fost ulterior eliberați în lac de jandarmi.

Galerie foto


Vizualizări: 3,378

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: