(continuare din numărul precedent)

 „Evoluția limbajului a început, cel mai probabil, cu numirea obiectelor. A urmat descrierea acelor lucruri și descrierea a ceea ce fac ele. Dezvoltarea limbilor în forma lor prezentă are o universalitate care sugerează că toate au urmat aceeași schemă. Regula a fost că limbile și-au urmat propriile nevoi.

Totul s-a petrecut foarte repede. Nu există limbi a căror formă este în fază de dezvoltare. Și toate formele lor sunt, în esență, aceleași.

Nu știm ce este inconștientul sau cum a ajuns acolo, orice ar însemna acel „acolo”. Studii recente pe animale au arătat că speciile inteligente au cerebelul supradimensionat. Faptul că toate evenimentele prin care trecem ne modelează creierul și că inconștientul nostru este la curent cu tot ce se petrece, este de necontestat. Dar cum primește inconștientul aceste informații? Le ia de undeva din creier sau are acces direct la aceleași simțuri la care avem și noi? Oricât am încerca să descriem toate informațiile pe care simțurile ni le distribuie în cuvinte, vom sesiza că acestea nu sunt de ajuns. Uneori, pentru a deosebi lucrurile, avem nevoie de reprezentări, iar inconștientul este maestru în a face aceste diferențe.

Deci, ce spunem aici? Că un homo sapiens mai deștept stătea într-o noapte în peștera lui și s-a gândit: „Oau! Un lucru poate fi alt lucru!” Da, chiar asta trebuie să fi spus! De fapt, nu a spus-o, pentru că nu exista încă o limbă în care să vorbească. Pentru moment a trebuit să se mulțumească cu a o gândi și atât. Când s-a întâmplat asta, mai exact? Oamenii de știință spun că habar n-au. Acum 100.000 de ani? Jumătate de milion? Mai mult? După mine, 100.000 ar fi o supoziție plauzibilă. Coincide cu cele mai vechi desene din peșteri, găsite în peștera Blombos, din Africa de Sud. Aceste desene sunt grăitoare pentru homo sapiens-ul nostru cel deștept care a avut marea revelație. Simpla înțelegere a faptului că un lucru poate fi alt lucru este la baza tuturor acțiunilor noastre. De la folosirea pietricelelor colorate pentru a cumpăra capre la artă și limbaj, până la folosirea unor simboluri care să reprezinte bucățelele de lume prea mici pentru a le vedea cu ochiul liber. Deși e sigur că arta a precedat limbajul, probabil nu l-a precedat cu foarte mult timp. E drept, unii cercetători spun că limbajul ar putea exista de un milion de ani. Doar că nu au explicat ce am făcut noi în tot acest timp. Ceea ce este de necontestat este că, odată ce ai la dispoziție limbajul, toate celelalte se succed foarte repede.

100.000 de ani înseamnă o clipită. Dar 2 milioane înseamnă mult mai mult. Și cam 2 milioane de ani ne-a modelat și ne-a regizat viețile inconștientul. În cea mai mare parte a acestui proces, a făcut-o fără să aibă un limbaj la dispoziție. Cum ne transmite unde și când să ne scărpinăm? Nu știm. Știm doar că e foarte bun la asta. Dar faptul că inconștientul pare să prefere evitarea instrucțiunilor ce conțin cuvinte, chiar și atunci când asta pare mai simplu de făcut, sugerează că inconștientului nostru îi este destul de antipatic limbajul și că nu are mare încredere în el. De ce? Păi, un motiv foarte bun ar fi acela că s-a descurcat foarte bine fără el timp de aproximativ 2 milioane de ani.” (va urma)