Problemele vârstnicilor gorjeni, sesizate parlamentarilor. Cine s-a arătat interesat!

Reprezentanţii persoanelor vârstnice din judeţul Gorj s-au întâlnit vineri cu autorităţile judeţene pentru a pune pe tapet principalele probleme cu care se confruntă. Deşi la întâlnire fuseseră invitaţi toţi parlamentarii de Gorj, doar doi au răspuns invitaţiei şi au promis că vor duce solicitările pensionarilor în Parlament.

Vârstnicii din judeţul Gorj au cerut autorităţilor judeţene să rezolve câteva din probleme cu care se confruntă la ora actuală. Este vorba despre modul de calcul al punctului de pensie, dar şi despre stabilirea contribuţiei pensionarilor la obţinerea biletelor de tratament. Vârstnicii solicită ca această contribuţie bănească să fie de 50% din pensia netă, dar nu mai mult de 50% din valoarea integrală a biletului de tratament balnear. „Cu privire la asistenţa medicală, vrem reducerea costului medicamentelor şi încurajarea producţiei interne, precum şi actualizarea listelor de medicamente compensate şi majorarea plafonului actual pentru compensarea medicamentelor în procent de 90% din pensie”, a spus Petre Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice.

Chiar dacă la şedinţă au fost invitaţi toţi parlamentarii de Gorj, doar senatorul Florin Cârciumaru şi deputatul Alin Văcaru au discutat cu vârstnicii despre problemele lor şi au făcut chiar promisiuni că vor aduce miniştrii responsabili la Târgu Jiu. „Problemele dumnealor le voi duce mai departe ca propuneri către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii şi chiar mai departe o să le organizăm pe parcurs, probabil în septembrie, întâlniri cu miniştrii. O să discutăm să fie prezenţi la Târgu Jiu la un dialog social”, a spus Florin Cârciumaru, senator de Gorj. 

Vizualizări: 775

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: