Procurorii mafiei

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, mărturisea într-o discuţie că Gorjul este un judeţ aparte, că niciunde în România nu există atât de multe conexiuni între politică şi orice altceva. „Nu va rezista torturii”, îi transmitea încă din decembrie predecesorul lui, Laurenţiu Ciurel.
Ciobotărică, puţin cam tânăr, puţin cam şmecher, dar una peste alta a fost o schimbare bună pentru Complexul Energetic Oltenia. A deranjat mulţi oameni, şi la Gorj, şi la Bucureşti, a fost de multe ori aproape demis, dar cumva a rezistat torturii. Deşi anturajul lui spune că a vrut de multe ori să plece. A rezistat până miercuri seara, când i s-a aplicat meniul de 24 de ore. Pentru ce? Nu pentru că a furat din banii companiei, nu pentru că ar fi trucat vreo licitaţie. Ci pentru că a plătit şase salarii compensatorii lui Medinţu pentru a pleca din funcţia de director de Energie. Poate că este o decizie greşită, că Medinţu avea contract de mandat, nu de muncă. O astfel de decizie greşită justifică reţinerea de 24 de ore, la patru luni după ce informaţiile au apărut prima dată în presă?
Deloc întâmplător, subiectul a fost reluat ieri în ziarul care a primit de zece ori mai mulţi bani de la Complexul Energetic Oltenia în mandatul lui Ciurel, decât a primit Medinţu. S-a autosesizat vreun procuror, vreun poliţist? Ce rost ar avea, câtă vreme într-un dosar limpede, cel privind exportul de cărbune în Serbia printr-o firmă de apartament, DNA Craiova s-a autosesizat doar pentru a clasa dosarul. Vor trece, ca şi în cazul Şova, şapte – opt ani până când procurorii vor fi dispuşi să facă lumină. S-a autosesizat vreun procuror cu privire la faptul că Medinţu şi Ciurel au vândut ani la rând cărbune şi energie sub costurile de producţie, producând pierderi de 350 de milioane de euro în doi ani?
Lucrurile se reaşează în România. Revenirea lui Ponta este urmată de o revenirea a sistemului pe care acesta l-a reprezentat. Va fi un an interesant.

Vizualizări: 2,720

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: