Promisiune: După 15 iulie se va circula pe autostradă de la Craiova la Constanța

Vești bune vin la începutul sezonului estival de la ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Informațiile îi vizează în special pe locuitorii din sud-vest-ul României pentru care drumul până pe litoralul românesc va fi și mai plăcut dar și mai rapid.
Sorin Grindeanu a anunțat că începând cu data de 15 iulie se va finaliza nodul rutier care leagă Autostrada A1 de Drumul Expres Craiova–Pitești, în zona Albota.
"Se lucrează la ultimii 10 kilometri de la Albota până la intersecția cu drumul expres, lucrări care se vor finaliza undeva până pe 15 iulie. O dată cu finalizarea acestui tronson se va circula de la Craiova la Constanța numai pe autostradă", a anunțat Sorin Grindeanu.
Rămâne de văzut dacă oltenii vor avea linie directă, din această vară, cu litoralul românesc.
Vizualizări: 1,452
Distribuie Trimite pe WhatsApp