Protecţia Copilului, între disponibilizări şi grevă japoneză

O parte din angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj s-au aflat ieri în grevă japoneză. Aceştia sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor odată cu tăierea sporurilor, dar şi din cauza ameninţărilor cu disponibilizarea. Directorul Constantin Preoteasa a anunţat că ar putea fi disponibilizate circa 500 de persoane.

400 de angajaţi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, care fac parte din Sindicatul Salariaţilor din DGASPC Gorj, au făcut ieri grevă japoneză. Deşi au lucrat în regim normal, angajaţii au purtat banderole albe legate de braţ în semn de protest faţă de reducerea salariilor. „Nu este pentru prima dată când ne manifestăm nemulţumirea faţă de măsurile luate de Guvern. Şi în 13 aprilie am avut o manifestare de acest gen, iar acum am organizat această grevă japoneză. Vom continua şi în ziua de 29 aprilie, când vom organiza un protest  în Piaţa Prefecturii”, declară Nicolae Pasăre, liderul sindicatului salariaţilor din DGASPC Gorj.

Totodată, angajaţii direcţiei au protestat şi faţă de noua Hotărâre de Guvern, care prevede disponibilizarea a 20% din personalul direcţiei. Pe lângă faptul că au rămas fără bani, oamenii se tem acum că-şi vor pierde şi locul de muncă. „Normal că ne este teamă de disponibilizare. Unde mi-aş mai găsi eu acuma de lucru la vârsta mea? Lucrez aici de 15 ani, de la înfiinţarea direcţiei, iar acuma s-au gândit să ne dea afară”, declară Elena Mărculescu, inspector în cadrul DGASPC Gorj.

Alături de angajaţi este şi directorul unităţii care susţine că îi sprijină pe oameni în acţiunile pe care le întreprind, pentru că se află în aceeaşi situaţie cu ei. „Este o măsură foarte bună pe care au luat-o angajaţii. Şi mie mi-a fost redus salariul cu aproape 20 de milioane de lei vechi”, declară Constantin Preoteasa, director DGASPC Gorj.

Angajaţii DGASPC Gorj sunt decişi ca în cazul în care nu vor fi luaţi în seamă să recurgă şi la greva generală.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: