Protest al șoferilor Bolt din Târgu Jiu

Mai mulți șoferi de ridesharing din județul Gorj își suspendă activitatea timp de două zile, în semn de protest față de condițiile actuale de muncă. În perioada 28-29 iulie 2025, aplicațiile de transport alternativ, precum Bolt, vor fi închise la nivel local, iar cursele nu vor fi disponibile.

Protestul vine pe fondul nemulțumirilor legate de costurile tot mai ridicate de operare, dar și de lipsa unui sprijin real din partea platformei. Șoferii acuză că, deși folosesc mașinile proprii și își asumă toate cheltuielile de întreținere, veniturile lor au scăzut drastic în ultimele luni, în timp ce comisioanele percepute de platformă au rămas la un nivel ridicat.

Printre problemele semnalate se numără: creșterea prețurilor la carburant, RCA și reparații; lipsa unei grile tarifare echitabile și actualizate; comisioane prea mari din partea companiei; absența unui canal eficient de comunicare cu reprezentanții Bolt.

Șoferii cer măsuri concrete, printre care: introducerea unui tarif minim pentru curse, ajustarea comisionului perceput de platformă, tarif diferențiat între cursele de zi și cele de noapte, stabilirea unei taxe de anulare echivalente cu valoarea unei curse minime, tarife clare și corecte pentru kilometri și timpii de așteptare.

Protestatarii subliniază că acțiunea nu este împotriva clienților, ci vizează deschiderea unui dialog real cu conducerea companiei pentru a reglementa un sistem pe care îl consideră dezechilibrat.

„Fără șoferi, nu există ridesharing. Nu vrem haos, vrem doar respect și condiții sustenabile. A venit momentul să fim ascultați”, au transmis reprezentanții șoferilor.


Aceștia așteaptă un răspuns clar din partea platformei Bolt, dar și deschiderea către negocieri, în speranța unei soluționări rapide a conflictului.
 

Vizualizări: 2,472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: