Protestele din Gorj, împotriva lui Cârciumaru şi Călinoiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, au fost cele mai hulite personaje politice la mitingul tinerilor de la Târgu Jiu. Proteste au fost ieri şi la Motru, unde tinerii au ieşit în stradă şi au aprins lumânări în memoria victimelor de la Colectiv. Reprezentanţii societăţii civile din întreaga ţară sunt aşteptaţi astăzi la Palatul Cotroceni, pentru a-şi formula o parte din revendicări. Tinerii din Târgu Jiu au avut ieri unele solicitări: orice iniţiativă semnată de un anumit număr de cetăţeni să fie automat supusă votului Parlamentului; dreptul populaţiei de a refuza o lege; afişarea legilor în dezbatere pe Internet, iar dacă o iniţiativă primeşte un anumit număr de voturi negative să fie retrasă sau votată prin asumarea răspunderii.

Grupul de tineri care de marţi încoace protestează în centrul oraşului a revenit aseară în piaţa din faţa Prefecturii Gorj, adolescenţilor care strigă diverse lozinci, inclusiv împotriva presei „manipulate”, alăturându-li-se şi persoane mai în vârstă, în număr ceva mai mare decât în celelalte seri. Protestatarii, cu vârste cuprinse de la 7-8 ani până la 60-70, au cântat şi de această dată imnul naţional şi au scandat împotriva tuturor politicienilor numai că au acordat o „atenţie” mai mare preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi primarului Florin Cârciumaru. Mulţimea a spus despre cei doi că sunt „corupţi”, deşi aceştia nu au încă dosar penal, precum fostul premier Victor Ponta care a fost trimis în judecată pentru asemenea fapte.

„Cer demisia celor doi pentru că nu au adus nimic nou în acest judeţ. În afară de curăţenie şi parcuri nu au făcut nimic. Noi vrem locuri de muncă. De vreo 5 ori am căutat să mă angajez, nu am lucrat niciodată. Sunt student şi vreau o slujbă, dar nu îmi găsesc. Nu vreau să plec din ţară şi vreau stabilitate în acest oraş”, a spus un tânăr participant la protest. Un altul a venit la miting împreună cu fiul său de 8 ani, bărbatul fiind convins că doar astfel de proteste vor schimba în bine soarta ţării. „Pentru el am ieşit în stradă. Ce viitor îi oferim? Nu ştiu dacă se va rezolva ceva şi cu protestele astea, sper să nu fie în zadar. Venim aici şi aşteptăm să vedem soluţiile”, a spus gorjeanul.

Printre participaţi a circulat şi un manifest tipărit în care erau expuse diverse idei pentru reformarea actualei clase politice, părerile celor de la miting fiind însă dintre cele mai diverse. Aceştia nu au reuşit să se pună de acord în totalitate nici măcar în privinţa modului în care să decurgă protestul. În timp ce cei mai mulţi au preferat să plece în marş prin centrul oraşului, scandând împotriva politicienilor, alţii au rămas în faţa Prefecturii, considerând că doar aşa numărul participanţilor poate să crească. „Toată masa de oameni e manipulată să plece prin oraş, deşi noi trebuie să facem revolta aici, la Prefectură. Aici trebuie să strigăm Jos Cârciumaru şi Jos Călinoiu, că ei aici sunt, nu pe stradă. Strigă „România” ca pe stadion. Ce-i aia? „Jos România” sau „Sus România”! Dacă piaţa rămâne goală şi ei strigă pe străzi celor din Prefectură le convine că nu mai e nimeni aici, că oamenii vor crede că protestul s-a încheiat. Aţi văzut, la Bucureşti pleacă cineva din Piaţa Universităţii? În prima seară au fost la primar să-i ceară demisia, dar apoi au revenit şi acolo au rămas”, a spus Cristian Constantinecu, unul dintre participanţii din piaţă. La închiderea ediţiei, tinerii din Târgu Jiu plecaseră în marş pe străzile din oraş.

MOTRU

Câteva sute de tineri au protestat şi la Motru. Ei au aprins lumânări în memoria tinerilor morţi în Clubul Colectiv şi au mărşăluit pe străzile din Motru. 

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: