Protestul mămicilor - Bunul simţ nu costă bani

Protestul mămicilor care a avut loc luni în Târgu Jiu merită apreciat măcar pentru faptul că rar avem parte în Gorj de aşa ceva. Un protest real, al unor oameni care trag un semnal de alarmă cu privire la problemele din sistemul sanitar.

Mămicile s-au organizat pe paginile de socializare, unde se plâng de ani buni de situaţiile întâlnite în spitale. Ne-am obişnuit să tolerăm comportamentul unor medici şi asistente, spunându-ne că nu sunt bani pentru câte ar trebui să se facă. Prima problemă ridicată de mămici nu ţine însă de bani. Este vorba de comportamentul unor cadre medicale. «Cum ai stat cu cracii în sus, aşa stai şi suferă şi acuma!», aşa i s-a adresat o asistentă medicală unei femei gravide. Este scuzabil un astfel de comportament? Nu, aici este vorba de nesimţire şi atât, nu de oboseală, nu de salariu mic. Iar nesimţirea trebuie scoasă din spitale. Directorul Capotă a încercat să o facă, mai delicat, aşa, dar s-a izbit de un zid. Medicii şi asistenţii medicali s-au declarat jigniţi că li se cere să aibă bun simţ, ca şi cum nu ar şti că se întâmplă şi asta în spitalul din Târgu Jiu.

O altă problemă a cărei rezolvare nu ţine de buget este nepăsarea. Mămicile au vorbit de medici care sunt de gardă, dar se arată deranjaţi dacă ai o problemă. Asta deşi două gărzi sunt plătite cât un salariu al unui amărât de pacient.

Condiţionarea actului medical de o bancnotă strecurată în buzunar este încă o problemă în spitale, deşi salariile au crescut binişor în ultimii ani.

O mare problemă, sesizată de mămici la protest, a fost referitor la lipsa unor medicamente de bază în spital. Aici începem să vorbim de bani sau de lipsa lor. Spitalul se scuză că nu are, dar oare se întreabă dacă pacientul are? Sunt şi pacienţi care îşi permit să îşi cumpere cele necesare, deşi nu este normal, dar ce ne facem cu cei care chiar nu au bani? Medicii ridică din umeri. Nu se revoltă, nu fac proteste, nu fac memorii către minister. De ce? Li se pare că nu e treaba lor.

Protestul mămicilor a arătat că acestea au un grad mare de înţelegere pentru problemele din spitale. Dar nu tolerează nepăsarea şi nesimţirea. Poate că nu le va auzi nimeni de data asta, dar poate vor mai fi alte şi alte proteste, iar în timp mentalitatea se va schimba. În alte spitale, medicii tineri, dar nu numai, au reuşit să schimbe mentalităţi, iar pacienţii simt că sunt respectaţi.

Problemele în spitalele din Gorj sunt mai multe şi ţin de dotarea cu aparatură, de atragerea de medici. Dar trebuie să începem cu începutul, pentru că spitalele noastre sunt mult rămase în urmă în ceea ce priveşte relaţia cu pacientul, faţă de alte spitale din ţară.

Vizualizări: 962

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: