Protestul şoferilor Transloc, amânat până în septembrie

Liderii de sindicat ai salariaţilor Transloc au decis să amâne până în toamnă protestul anunţat pentru această săptămână. Aceştia spun că sunt nemulţumiţi de faptul că societatea nu a modernizat mijloacele de transport în comun de zeci de ani, dar pentru că au primit garanţii de la conducerea firmei că va achiziţionate noi autobuze, au decis amânarea protestului. Surse din cadrul companiei spun că nemulţumirea acestora este legată de faptul că şefii vor să monteze camere de luat vederi în fiecare troleibuz şi autobuz.

Vasile Căilean, directorul societăţii de transport în comun de la nivelul municipiului Târgu Jiu, a purtat discuţii cu angajaţii joia trecută, în data de 28 mai, după ce aceştia din urmă au anunţat că vor protesta. La întâlnire, şoferii au transmis conducerii că vor înnoirea parcului auto, dar şi o modernizare a sediului unităţii, spune Căilean. „Au fost cam 10 şoferi şi liderul de sindicat. Aveau nişte nemulţumiri neîntemeiate. Nu va fi niciun protest. Una din întrebări a fost când se reînnoieşte parcul. Le-am demonstrat, deja s-a publicat pe SEAP, pentru achiziţionarea a cinci mijloace de transport noi, moderne. Noi am dat drumul deja la proiectul de reabilitare transport electric. Au văzut că noi, conducerea, primăria, facem eforturi pentru reînnoirea parcului. O dată cu reînnoirea acestuia şi condiţiile de transport ale cetăţenilor, inclusiv ale lor, vor fi altele. Li se pare că mijloacele nu sunt conforme şi că noi nu facem nimic pentru a îmbunătăţi parcul”, a declarat Vasile Căilean.

Directorul Transloc a mai spus că şoferii au avut nemulţumiri şi în ceea ce priveşte faptul că la unitate canalizarea este mai mereu înfundată. „S-a înfundat zona de canalizare datorită cetăţenilor romi şi, câteodată, în canale, când plouă, este apă şi suntem nevoiţi să o scoatem cu pompele. Le-am arătat proiectul, toate aprobările, pentru a ne racorda la noua canalizare şi a evita ca în canalele de lucru să mai fie apă. Legat de procentul din vânzarea biletelor n-au mai zis nimic, sunt de acord cu 5% şi le voi da bilete pentru a le vinde în mijloacele de transport”, a mai spus Căilean.

Sindicalist: Nu vom mai vinde bilete

Liderii de sindicat au admis că au cerut o îmbunătăţire a condiţiilor de lucru, inclusiv prin modernizarea mijloacelor de transport în comun. Aceştia au spus că au amânat protestul pentru luna septembrie pentru că au primit promisiuni că până la finele anului vor avea noi autobuze pe care să le conducă. În schimb, aceştia spun că nu vor să vândă bilete în autobuze şi troleibuze, chiar dacă primesc un procent din valoarea acestora. „Noi voiam să protestăm în legătură cu parcul şi cu atelierul. Ei au zis că o să remedieze, o să modernizeze, o să asfalteze în curtea unităţii,o să facă birouri. Ne-am legat şi de chestia că nu vrem să mai vindem bilete, noi, şoferii. Nu ne încălzeşte cu nimic procentul acela, pentru faptul că cetăţeanul municipiului Târgu Jiu o să vină numai cu bani mari şi nu avem să le dăm rest la bilete şi să facem şi traseul. Nu toţi colegii au vândut până acum. Automatele le închideau seara şi toată lumea venea la noi. Şi al doilea lucru, cetăţeanul vrea bilet de 2 lei, nu de 4 lei. De ce să fie obligat să cumpere două bilete dacă face numai un drum? Nu mai vindem bilete”, a comentat Constantin Săvulescu, liderul sindical al salariaţilor Transloc.

Sindicalistul a mai spus că şoferii nu sunt deranjaţi de faptul că cei din conducere vor să monteze camere de supraveghere în mijloacele de transport în comun. „Nu e problema de camere. Nu ne deranjează. Departe gândul, nu ne încurcă cu nimic. E treaba lor”, a precizat Săvulescu.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: