Protocolul PSD - PDL ar putea să înceteze după europarlamentare

Senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre susţine că există mai multe filiale social-democrate în ţară care doresc ruperea protocolului cu PDL şi că o decizie în acest sens va fi luată după alegerile europarlamentare.

Senatorul a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că luni a avut loc o teleconferinţă a tuturor filialelor PSD cu conducerea centrală a partidului, în care au fost expuse nemulţumirile legate de protocolul încheiat cu PDL.

"Am constatat că situaţia de la Constanţa nu este singulară şi sunt multe judeţe care sunt în pragul de a rupe acest protocol. La două, trei judeţe venea câte un preşedinte de filială şi spunea: «Domnule preşedinte Geoană, vă spunem că aici la noi aici în judeţ colaborarea cu PDL decurge perfect, suntem pe puncul de a rupe protocolul». E vorba, printre altele, de judeţele Gorj, Bistriţa, Vaslui, Mehedinţi, Dâmboviţa. Dacă stau să mă gândesc sunt mai multe judeţe în care protocolul nu funcţionează decât cele în care funcţionează. Şi vreau să mai fac încă o precizare importantă. De cele mai multe ori cauzele pentru care aceste protocoale locale nu funcţionează nu ţin de organizaţiile locale. Nici noi nu avem mari reproşuri să aducem colegilor de la PDL de pe plan local. Dar miniştrii PDL nu respectă protocoalele locale. Acolo unde sunt oameni care trebuie să fie puşi pe funcţie în baza protocolului de către miniştrii PDL acest lucru nu se întâmplă", a declarat Alexandru Mazăre.

El a precizat că după alegerile europarlamentare va avea loc o reuniune a conducerii centrale a PSD cu liderii marcanţi din teritoriu în care se va lua o decizie dacă va mai continua colaborarea cu PDL.

"După alegerile europarlamentare vă puteţi aştepta la orice. Deocamdată, scopul nostru este să câştigăm aceste alegeri europarlamentare. Apoi, domnul preşedinte Mircea Geoană a sugerat că vom avea o reuniune aici la Constanţa, la care vor participa preşedintele partidului, vicepreşedinţii partidului, lideri marcanţi din teritoriu, miniştri şi PSD urmează să facă o evaluare a modului în care decurge această colaborare şi protocolul cu PDL, după care va fi luată o decizie care îşi va urma traseul statutar. Se va propune o anumită direcţie şi o anumită strategie care urmează a fi dezbătută şi votată în forurile partidului, în Consiliul Naţional şi chiar în Congres", a explicat senatorul Mazăre.

El a mai spus că, în cazul în care social-democraţii vor denunţa protocolul cu PDL, atunci PSD îşi va retrage oamenii de la guvernare şi va intra în opoziţie.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: