Proxeneţii din Motru au ajuns la puşcărie

Cei trei bărbaţi din Motru care în urmă cu vreo doi ani se foloseau de o minoră pe care o convinseseră să se prostitueze pentru ca ei să facă rost de bani îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor, iar unul dintre ei are mari şanse să mai fie acolo şi la anul pe vremea aceasta.

Curtea de Apel Craiova i-a condamnat definitiv pe aceştia la închisoare cu executare la sfârşitul lunii trecute, dar niciunul dintre ei nu s-a prezentat la Poliţie pentru a se preda. Ca urmare, pe numele lor au fost  emise mandate de urmărire naţională, iar marţi oamenii legii au reuşit să le dea de urmă şi să îi încătuşeze pentru a-i duce la Penitenciar.

Mihai Hudişteanu este cel care a convins-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale pe bani cu el şi cu alţi indivizi din zona Motru, pedeapsa dispusă acum de instanţă în cazul său fiind de 4 ani şi 4 luni. Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat atât de el, cât şi de amicii săi la sentinţa Judecătoriei Motru şi, astfel, verdictul judecătorilor motreni a rămas definitiv.

Trei ani a primit şi Ion Lupu, în timp ce celălalt inculpat, Alexandru Păun, are o condamnare de 2 ani de închisoare. Fiecăruia i-au fost interzise, pe anumite perioade de timp, de la 1 la 3 ani, diverse drepturi civile, inclusiv acela de a ocupa funcţii publice în aparatul de stat.

Toţi trei au primit, de asemenea, şi „nota de plată” pentru faptele lor, fiind obligaţi să îi plătească minorei diverse daune morale. „Admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpatul Hudişteanu Mihai plata sumei de 10.000 lei daune morale, pe inculpatul Lupu Ion plata sumei de 5.000 lei daune morale şi pe inculpatul Păun Alexandru plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă Romanescu Maria-Narcisa reprezentată legal de DGASPC Gorj”, au decis judecătorii.

Minora este fiica „sinistratei” de la Novaci, Irene Ibolya Majlat, condamnată la rândul ei pentru că şi-a obligat fata să se prostitueze. După inundaţiile din 2014 de la Novaci, Majlat a ameninţat de mai multe ori că îşi dă foc dacă autorităţile nu o ajută cu o locuinţă, după scenele respective ea fiind decăzută din drepturile părinteşti, fiica ei fiind preluată de stat, timp în care a ajuns şi la Motru pentru a se prostitua! Culmea este că indivizii de la Motru nu sunt singurii care au probleme de acest gen din cauza minorei, alţi doi bărbaţi din Novaci fiind şi ei condamnaţi pentru că au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.

Vizualizări: 3,815

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: