PSD Gorj vrea să pună şi prefect, şi subprefect. Replica ALDE!

Pesediştii gorjeni nu vor să cedeze postul de subprefect pentru ALDE, conform protocolului naţional. Social-democraţii cred că cele două funcţii li se cuvin, după rezultatul obţinut la parlamentare. Potrivit lui Aurel Popescu, PSD Gorj a solicitat atât postul de prefect, cât şi pe cel de subprefect. „Noi, cei din PSD, am solicitat atât funcţia de prefect, cât şi funcţia de subprefect. Eu cred că, atunci când se vor purta discuţii la nivel central, cele două funcţii vor fi atribuite Partidului Social Democrat, aici, la Gorj”, a declarat Aurel Popescu, vicepreşedintele PSD Gorj.

Cei de la ALDE  nu vor, însă, să renunţe la postul de subprefect. „Şi noi am solicitat, la nivel central, postul de subprefect. La nivel naţional, ALDE are un anumit număr de prefecţi şi subprefecţi. Cu siguranţă, vom obţine la Gorj ori postul de prefect, ori pe cel de prefect”, a declarat Dian Popescu, preşedintele filialei. Pesediştii dezmint zvonul potrivit căruia Anca Borduşanu ar urma să primească funcţia de subprefect. „Pentru funcţia de subprefect nu a fost făcută nicio nominalizare, s-a discutat despre funcţia de prefect, pe care îmi doresc s-o ocupe Ciprian Florescu. Niciodată nu a fost discutat subiectul Anca Borduşanu- subprefect. Ea nu a emis o asemenea pretenţie şi nici n-ar putea ocupa un astfel de post, n-a făcut niciodată administraţie publică şi n-a fost niciodată funcţionar public. Probabil, cineva a lansat zvonul ăsta pentru a face rău”, a precizat Aurel Popescu.  

Vizualizări: 1,832

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: