Radio Infinit: Iordache, atac la conducerea PNL Gorj

Primarul liberal Ion Iordache îşi atacă şefii de la partid. Fără să spună pe cine anume este supărat, edilul din Turceni acuză conducerea PNL Gorj că nu se implică în a ajuta primarii şi doar „îi duce cu periuţa”.

Iordache e nemulţumit şi de partenerii politici de la PSD. „Mie mi-au demonstrat că sunt neserioşi şi cei de la PSD şi cei de la PNL” spune edilul din Turceni.

Primarul din Turceni îi acuză pe şefii PNL Gorj că nu se ţin de cuvânt după ce se văd ajunşi în funcţii pe baza voturilor aduse de primari. Ion Iordache nu spune dacă are supărări faţă de preşedintele Dian  Popescu ori faţă de altcineva din conducerea filialei. Discuţia noastră cu edilul  a pornit de la o întrebare legată de funcţionarea alianţei  PNL-PSD, în Gorj, la localele din 2012.

Lui Ion Iordache nu-i convine deloc nici ce se aude cu mult- trâmbiţa paritate între PSD şi PNL, în sensul că unde un partid are primarul celălat să dea viceprimarul. „Asta s-o creadă ei!” zice edilul care, e gata să plece de la liberali şi să candideze ca independent, în 2012.

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a părut surprins aflând de nemulţumirile şi acuzaţiile primarului Ion Iordache.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: