Raluca Buşe, micuţa gimnastă a Palatului Copiilor

Practică gimnastică aerobică sub îndrumarea Valericăi Ciobanu încă de când era la grădiniţă şi la puţin timp după venirea ei la Palatul Copiilor a şi fost trecută în grupul de performanţă. Medaliile şi diplomele reprezintă recunoştinţa a muncii de ei de mai bine de şapte ani.

Raluca a ales gimnastica aerobică cu mulţi ani în urmă tocmai pentru a duce o viaţă echilibrată şi sănătoasă. Nu regretă niciun moment alegerea făcută deşi recunoaşte că munceşte foarte mult şi singura recunoştinţă a muncii ei sunt colecţia de medalii şi diplome pe care o are acasă. „La patru ani şi jumătate am venit la Palatul Copiilor şi de atunci fac gimnastică aerobică. Dup numai doi ani de cursuri am fost aleasă pentru grupa de performanţă. Este greu însă nu mă văd făcând altceva în afară de sport. Medaliile şi diplomele îmi sunt singura recunoştinţă”, a mărturisit Raluca Buşe.

Până la vârsta de 12 anişori, cât are acum, viaţa Ralucăi nu a fost altceva decât un întreg şir de competiţii şi asta pentru că deja nici nu mai ştie la câte concursuri a participat sau ce premii a obţinut. Ştie însă că aproape întotdeauna s-a întors triumfătoare. „Mă antrenez în jur de patru ore pe săptămână, iar când aveam concurs stăm şi peste program. Eu evoluez atât individual cât şi trio sau grup. Am avut spectacole în Oradea, Caracal, Craiova, Bucureşti, Slatina. Nu a fost concurs de la care să nu mă întorc cu premii”, a declarat micuţa gimnastă. Chiar dacă peste 20 de ani nu se mai vede practicând gimnastica, Raluca crede însă că viitorul ei va fi tot în sport motiv pentru care va încerca să dea mai departe la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. „Este un sport frumos, sunt convinsă că va fi o experienţă frumoasă. Peste 20 de ani nu mă mai văd făcând gimnastică, dar cu siguranţă sport voi face în continuare”, a declarat Raluca.

Tânăra gimnastă mărturiseşte că s-a gândit de foarte multe ori să plece mai departe şi unde altundeva dacă nu Deva, oraşul gimnasticii, însă tot de atâtea ori a întors-o gândul că acolo este mult prea greu. Şi în plus se declară mai mult decât mulţumită faţă de antrenamentele pe care le face la palat. „M-am gândit să merg la Deva şi părinţii mei m-ar fi susţinut cum au făcut-o întotdeauna, dar recunosc că mi-a fost frică. Ştiu că acolo este mult mai greu dar şi aici mă descurc foarte bine şi mai ales îmi place”, a precizat Raluca Buşe.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: