Vezi aici povestea celui mai bătrân gorjean

Grigore Horhoianu nu a avut o viaţă tocmai  liniştită şi fără probleme, însă a avut un trai cumpătat. Bătrânul a fost în război, a fost închis în perioada comunistă, iar apoi deportat politic. Acum, la bătrâneţe gorjeanul le povesteşte celor cinci nepoţi şi strănepoţi cum a fost viaţa lui.

Grigore Horhoianu sau nea Goriţă, aşa cum îl ştiu toţi locuitorii din Bălăneşti, are 103 ani. Gorjeanul a absolvit Liceul „Tudor Vladimirescu“ şi a lucrat ca funcţionar public, iar apoi a plecat în război. Câţiva ani mai târziu a fost închis şi apoi deportat în alt judeţ. A revenit în satul natal, unde trăieşte şi acum. Deşi nu a avut un trai liniştit, fără greutăţi şi sacrificii, bătrânul susţine că a avut o viaţă sănătoasă, fără tutun, şi alcool în exces. „A fost greu. Am avut o viaţă grea. Am făcut un liceu bun, cu prestigiu, m-am angajat ca funcţionar public, iar apoi am plecat în război. Am scăpat de război şi m-au arestat securiştii din cauza unui frate vitreg, care a vrut să treacă graniţa. Când am ieşit din închisoare m-au dus în alt judeţ şi după câţiva ani m-am reîntors acasă. Mi-am lăsat atunci soţia şi copiii aici. Eu am avut o viaţa cumpătată aşa. Nu am fumat nu am băut în exces, am mâncat atât cât mi-a trebuit şi am fost calm”

Până acum ceva timp Nea Goriţă nu a avut nici probleme de sănătate, iar la vârsta de 103 ani a făcut faţă unei operaţii „El nu a avut probleme de sănătate. Acum o lună l-am operat la Spitalul din Târgu-Jiu pentru că i-a ieşit ceva ca o tumoră pe faţă. Acum e bine s-a refăcut foarte bine, nu au fost probleme cu anestezia, pentru că are organismul foarte rezistent. S-a refăcut zic eu aproape în totalitate. Acum preferă ceaiurile, lactatele, îi place iaurtul, mănâncă zilnic banane şi portocale şi supă sau ciorbă neapărat”, povesteşte copilul bătrânului.

Îşi petrece zilele citind

Grigore Horhoianu are în fiecare zi un program bine stabilit. O mare parte a timpul şi-o petrece citind romane sau uitându-se la televizor. „Are un program strict şi-l ţine cu sfinţenie. Se trezeşte pe la 7, bea un ceai, stă în pat puţin, apoi iasă în prispă şi citeşte. Nu aveţi idee câte cărţi citeşte, face asta zilnic. Acum studiază o carte pe care a primit-o la Sărbătoarea Veteranilor de Război. Pe la ora 13.00 ia prânzul, apoi doarme, iar când se trezeşte iasă din nou din casă şi se apucă de citit sau se uită pe drum până seara când mănâncă de obicei lactate  se dă în pat, se uită la televizor, iar cel târziu la ora 20.00 doarme”. Grigore Horhoianu are 5 nepoţi şi strănepoţi cărora le povesteşte viaţa lui.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: