Rânca, stațiunea cu zăpadă mai multă de Paști decât la Crăciun!

Poate părea greu de crezut, dar anul acesta Iepurașul de Paști poate veni lejer la Rânca folosindu-se de schi, asta în cazul în care nu găsește împotmolită pe undeva sania lui Moș Crăciun, după ce, de sărbătorile de iarnă stațiunea a fost destul de văduvită de zăpada care a căzut acum din abundență.

De miercuri după-amiază a nins ca-n basme la poalele vârfului Păpușa, iar ieri dimineață drumarii s-au văzut nevoiți să intervină cu mai multe utilaje pentru a curăța drumul de acces spre stațiune. A nins cam de o jumătate de metru, iar acolo unde zăpada a fost viscolită grosimea acesteia a fost și de un metru.

Drumul era ieri la prânz „ca-n palmă”, drumarii făcându-și din plin datoria, deși ieri dimineață șoferii au avut ceva probleme la urcatul în stațiune. Un echipaj de la Rutieră i-a tras pe dreapta pe cei care nu aveau mașinile dotate cu cauciucuri de iarnă, motiv pentru care nici nu au existat autoturisme care să fie fost abandonate pe traseu. Problemele cu zăpada au fost din zona Releului de televiziune de la Cerbu spre stațiune, aici fiind solicitată și o freză de la Craiova pentru a ajuta utilajele care acționau deja la Rânca.

Cabanierii din stațiune au acționat și ei ca în plină iarnă, mai toți fiind nevoiți să caute lopețile de dat zăpada la o parte, pârtiile printre nămeți fiind o bucurie pe care unii dintre turiști nu au trăit-o nici de Crăciun. „Eu nu am văzut așa zăpadă de Paști și am 55 de ani. Facem o pârtie pentru turiști pentru că la cât a nins nu o să avem pe unde să-i băgam la cabană. Ne bucurăm pentru zăpada asta pentru că știm că le place oaspeților noștri, deși noi avem de dat la lopată vreo câteva ore, de parcă nu ar veni Paștele”, a spus unul dintre cabanieri.

Femeile au dat și ele din greu la lopată, unele spunând că pentru masa de Paști vor găti caltaboși nu drob pentru că mielul e greu de procurat la Rânca. „Vara sunt ciobanii pe aici cu turmele, dar acum tăiem porcul, că miel nu avem de unde pe zăpada asta. Ne pregătim ca de Crăciun că am și vorbit cu turiștii care se vor caza la noi și le-am spus cum e cu zăpada și cât e de mare. S-au bucurat pentru că unii nu au prins zăpadă din asta nici astă-iarnă. Le-am spus să își pună cauciucuri de iarnă că poate nu-i lasă Poliția să urce și e păcat să își strice vacanța”, a spus una dintre cabanierele care își așteaptă de azi musafirii pentru zilele de Paști.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: