Răspuns evaziv al CEO privind deblocarea fronturilor de lucru

Conducerea Complexului Energetic Oltenia nu are soluţii pentru deblocarea fronturilor de lucru, asta în condiţiile în care oamenii cer să fie expropriaţi. Senatorul Dian Popescu a primit la cabinetul parlamentar peste 20 de dosare din partea celor care au făcut deja demersuri şi aşteaptă să fie expropriaţi. Răspunsul primit nu a fost pe placul lui Dian Popescu. „Oamenii mi-au spus că vor să dea terenul, să nu blocheze excavatoarele, dar CEO nu vrea să-l ia. În baza acestor dosare am înaintat o adresă conducerii complexului, prin domnul Scarlat Iriza. Am întrebat de ce nu rezolvă aceste dosare, însă am primit un răspuns evaziv. Mi-au transmis că vor depune toate eforturile şi că vor analiza, dar asta trebuia s-o facă mai demult pentru a nu bloca excavatoarele în cariere”, a declarat Dian Popescu. Dosarele de pe masa senatorului ALDE vin din partea localnicilor din apropierea carierelor Jilţ Nord, Jilţ Sud, Tismana şi Roşiuţa. Reprezentanţii CEO motivează că „dificultăţile întâmpinate în timpul procesului de negociere sunt cauzate de neînţelegerile privind modalităţile de despăgubire cuantumul acestora şi preponderent de solicitările proprietarilor de imobile de angajare în cadrul societăţii noastre a unor membrii din familie”, se arată în răspunsul CE Oltenia, semnat de Ionel Ilie, directorul Diviziei Energetice, şi Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere. Aceştia susţin că vor depune toate eforturile necesare pentru rezolvarea neînţelegerilor.

Vizualizări: 588

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: