Răuţ are 50 de agenţi! Spune că a fost sabotat de angajaţi!

Administraţia CE Oltenia bate pasul pe loc în ceea ce priveşte dezvoltarea Direcţia de Securitate din cadrul companiei. La aproape un an de la înfiinţarea acestei structuri, şeful direcţiei, Ion Răuţ, are în subordine circa 50 de agenţi de securitate, paza obiectivelor fiind asigurată tot de firmele private. Doar la carierele din Jilţ păzesc angajaţi ai societăţii. Răuţ spune că se lucrează la crearea acestei direcţii etapizat şi că la final vor fi 500 de agenţi de securitate atestaţi. El spune că a fost sabotat de mineri şi energeticieni, care au picat intenţionat examenul de atestare profesională după absolvirea cursurilor. Răuţ a fost şef la Resurse Umane pe tot complexul, iar măsurile dure împotriva salariaţilor i-au creat o imagine ce nu va putea fi ştearsă. 

Despre înfiinţarea Direcţiei de Securitate la nivelul complexului se discută de la începutul anului 2014 şi în fruntea direcţiei ce ar fi trebuit să aibă 600 de oameni a fost numit Ion Răuţ, fostul şef al Direcţiei Resurse Umane a CE Oltenia. Acum, la aproape un an, Răuţ este director peste 50 de agenţi de pază. “În momentul acesta sunt undeva în jur de 60 de oameni în care se includ 53 de agenţi care prestează activitate în posturi şi restul este personal de management de la centru. Vor fi mai mulţi atunci când se realizează etapele pe care le avem şi noi într-un plan. La finalizarea proiectului o să vorbim de vreo 500 de agenţi“, a declarat Ion Răuţ, directorul Direcţiei de Securitate din CE Oltenia. El a mai spus că dezvoltarea direcţiei se va realiza „fără grabă“.

Au picat testarea ca să nu devină paznici

Răuţ a precizat că aproape 170 de angajaţi ai CE Oltenia au fost trecuţi pe lista de agenţi de pază, dar 93 au urmat cursurile de formare profesională, restul urmând să le facă în perioada următoare. Dintre aceştia circa 50 nu au reuşit să promoveze examenul de atestare profesională. “Este o chestiune de percepţie a celor care au fost trecuţi pe listă. Eu vreau să vă spun că am agenţi care sunt mulţumiţi de poziţia pe care o ocupă, de salarizare. Au acceptat fără prea multe discuţii. Au fost unii care n-au acceptat. Alţii au fost trimişi la cursurile de agenţi de pază dar n-au reuşit să-şi obţină atestatele. N-au reuşit pentru că au obţinut rezultate proaste. Sunt 51 până acum care au fost prezenţi la examenul de atestare şi n-au reuşit să obţină atestatele. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei după aceea, dar ştiu că nu sunt la Direcţia de Pază. Nici nu pot să fie şi nici nu vor fi atâta timp cât nu îndeplinesc condiţiile legale pentru asta. Eu cred că sabotajele nu sunt în defavoarea Direcţiei de Pază, ci în defavoarea celor care practică acest lucru”, a mai spus Răuţ.  Lista de paznici la CEO a fost sperietoare pentru angajaţii CE Oltenia pentru că directorul general al CE Oltenia Laurenţiu Ciurel declarase că salariul va fi 1.200 de lei. În plus, în fruntea direcţiei era chiar Ion Răuţ, cel care a gândit reorganizările de la companie şi care au dus la zeci de procese prin care angajaţii reclamă abuzuri.

Agenţi la Jilţ

Ion Răuţ a spus că meseria de agent de securitate este prost văzută însă este superioară multor alte meserii din cadrul CE Oltenia, dând exemplu cea de maşinist la capul de întoarcere al unei benzi. Mai mult, Răuţ a spus că în unele cazuri, agenţii de pază primesc mai mulţi bani decât primeau când lucrau pe alte posturi la CEO. „Au fost mulţumiţi de faptul că primesc spor de noapte, faptul că au ture şi lucrează şi sâmbăta şi duminica şi primesc sporul aferent. Am făcut o comparaţie de salarii. Am găsit un agent de-al meu care în octombrie fusese lăcătuş şi în noiembrie agent de pază. Am avut la unul dintre ei peste 500 lei brut mai mult”, a comentat Răuţ. Directorul Ion Răuţ a mai spus că selecţia pentru noii agenţi de pază se va face în continuare, în următorii ani, etapizat, şi că în viitor fiecare unitate din cadrul companiei va atinge partea care i-a fost alocată.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: