Preşedintele rus Medvedev poate să ajungă Oracol dacă ne mai anunţă tot felul de nenorociri. După ce ne-a atenţionat despre iminenţa unui al-lll-ea război mondial declanşat de posibile atacuri ale Israelului asupra Iranului islamist ne-a atenţionat şi asupra faptului că o republică mică, mică şi săracă din fosta URSS, Kîrgîstan, este pe care să ajungă în plin război civil. Între timp, premierul său, Putin, se grăbea să stingă conflictul recunoscând noul guvern provizoriu instalat în capitala republicii Kîrgîstan condus în premieră pentru Asia centrală de o femeie. Rosa Otunbaieva, noul şef al Kîrgîstanului, fostă ambasadoare în SUA şi Anglia şi fostă observatoare în Georgia, a pus capăt fricii lui Medvedev reuşind să preia frâiele puterii.

Teatrul jucat de ruşi în această republică fostă sovietică nu convinge pe nimeni. La Bişkek, capitala ţării cuprinsă de frenezia revoluţiilor, se va instaura liniştea după ce şefa Rosa se va pronunţa clar dacă închide sau nu baza militară americană de la Manas, care le stă în coastă ruşilor. În realitate, lucrurile sunt mult mai simple decât ne sunt prezentate. După Revoluţia Lalelelor din 2005, desfăşurată după tipicul deja cunoscut de noi, inclusiv fuga preşedintelui Akaev cu elicopterul, a fost instalat preşedinte, cum altfel decât democratic, Kurmambek Bakiev, ce părea un apropiat al SUA. Americanii în febra căutării teroriştilor din Afganistan deschiseseră o bază militară pe aeroportul Manas aflat la o distanţă mică de capitala kîrgîză. Cum şi ruşii aveau o bază militară pe teritoriul aceluiaşi stat se cheamă că Kîrgîstanul era singura ţară din Asia Centrală care avea pe teritoriul său două baze militare aparţinând celor două mari puteri. Lucrurile nu puteau rămâne aşa, fapt pentru care fiecare dintre cei doi mari au început să trateze cu puterea instalată după Revoluţia Lalelelor pentru a rămâne doar una din cele două baze militare. Preşedintele kîrgîz le-a promis şi ruşilor că-i dă afară pe americani şi le-a promis şi americanilor că-i menţine în ţară fapt pentru care a luat şi de la unii şi de la alţii. Când s-au prins că sunt traşi pe sfoară, ruşii au mărit preţul la gaze şi petrol şi se pare că au pus şi ei umărul la nemulţumirea populaţiei ajunsă la capătul puterilor. Aşa că în urmă cu câteva zile s-a întâmplat Revolta spontană, fuga preşedintelui, instalarea guvernului interimar şi recunoaşterea lui de către Putin în timp ce Medvedev se văicărea de soarta kîrgîzilor.

Noul premier, Rosa Otunbaieva, fost ministru de externe, a fost şi un cadru de nădejde al Uniunii Sovietice, şcolit la Moscova. În anii 80 conducea biroul URSS al UNESCO, la Paris, iar apoi a devenit ambasador în SUA şi Marea Britanie. Oricum, în întreaga regiune, majoritatea liderilor fac parte din vechiul pluton sovietic, dar liderul actual este singurul de sex feminin. Primele declaraţii ale noului premier au fost liniştitoare în sensul că Rosa a declarat că va respecta contractul de închiriere pe care-l au americanii pentru baza de la Manas. După ce a vorbit cu Putin şi-a nuanţat declaraţia spunând că se mai gândeşte şi va lua o decizie în favoarea poporului său. Până acum pare să fie 1-0 pentru ruşi. Pentru viitor pot să mă hazardez într-un pronostic şi să spun că poporul kîrgîz va decide că este în interesul său ca bazei de la Manas să-i expire subit contractul. De ce este aşa importantă o ţară al cărei teritoriu este peste 80% muntos cu piscuri mai mari de 7000 metri şi cu o populaţie eminamente agrară formată din triburi nomade de păstori- Pentru că cine va deţine influenţa asupra ei va putea să pună presiune pe China, Kazahstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, vecinele Kîrgistanului. Dacă avem în vedere şi Valea Fergana, poarta de intrare a islamismului pe vechiul teritoriu URSS şi leagăn al tot felul de rebeli rude cu Al Qaida, putem să ne facem o oarecare părere. Până la urmă războiul civil al lui Medvedev a fost doar o bătălie pentru baze militare şi pentru nenorocita de influenţă  după care aleargă jandarmii lumii.