Reacţia CE Oltenia la revendicările sindicaliştilor din SMEO

Circa 300 de mineri şi energeticieni afiliaţi la Sindicatul Mine Energie Oltenia au protestat luni, 4 ianuarie, spunând NU insolvenţei, NU externalizării, NU concedierilor colective. Şi pentru marţi este anunţat un miting de protest. Complexul Energetic Oltenia, condus de Laurenţiu Ciobotărică, a venit cu o reacţie publică la proteste, publicată pe site-ul companiei, pe care o prezentăm integral.

"Referitor la eventuale concedieri colective, putem mentiona faptul ca societatea a finalizat programul de restructurare/ reorganizare pe anul 2015, iar pentru anul 2016 este in curs de elaborare un program de reorganizare/ restructurare/ eficientizare.

Referitor la presupusa intrare in insolventa a companiei, precizam ca nu se pune problema intrarii in insolventa a Complexului Energetic Oltenia, iar conducerea companiei are permanent in vedere stabilirea masurilor ce se impun pentru a nu se ajunge intr-o situatie similara cu cea a Complexului Energetic Hunedoara.
Vor fi implementate permanent masuri de eficientizare a activitatii, astfel incat CEO sa-si mentina pozitia pe piata de energie si sa nu apara riscul de a nu-si mai putea continua activitatea.
Conducerea companiei este convinsa ca toti salariatii sunt constienti de necesitatea unui efort colectiv pentru sustinerea acestor demersuri, atat in contextul actualelor orientari mondiale privind energia produsa pe baza de carbune, dar si in conditiile necesitatii mentinerii sigurantei Sistemului Energetic National.

Referitor la acordarea salariatilor a unei parti din economia la fondul de salarii pe anul 2015, subliniem ca punctul de vedere al administratiei este diferit de cel al protestatarilor deoarece acestia au in vedere doar diferenta dintre suma bugetata si cea consumata din fondul de salarii, insa analiza rezultatelor financiare ale unei societati poate fi efectuata numai dupa  realizarea / inregistrarea  tuturor elementelor din buget. In jurul datei de 15.01.2016, vor fi cunoscute rezultatele preliminate ale companiei pentru anul 2015 si se va putea evalua situatia financiara a companiei.

Pentru eforturile suplimentare depuse de salariati in realizarea unei productii de energie si, implicit, de carbune, mai mare decat cea bugetata, se platesc ore suplimentare si se acorda toate obligatiile prevazute in CCM, in urma unei analize obiective.

Putem face cunoscut faptul ca, pentru corecta informare a opiniei publice, incepand din aceasta luna, pe site-ul companiei vor fi prezentate, lunar, informatii de interes general in legatura cu evolutia economica a companiei".

Biroul de presă al CE Oltenia

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: