Reacția primarului Filip la comunicatul CE Oltenia

Primăria Rovinari a reacționat după comunicatul de vineri al CE Oltenia: 

Am luat act de comunicatul de presă mincinos, emis de conducerea Complexului Energetic Oltenia cu câteva ore înaintea demarării protestului locuitorilor din Rovinari față de decizia abuzivă de redeschidere a vechiului depozit de cărbune  lângă blocurile din oraș. Minciunile pe care conducerea CEO continuă să le vehiculeze echivalează cu refuzul de a dovedi, fie și în ceasul al doisprezecelea, o minimă responsabilitate față de sănătatea și viețile miilor de rovinăreni.

În continuare, punctez o parte dintre minciunile și aberațiile din comunicatul oficial emis de conducerea CEO:

1. Sorinel Boza, președintele Directoratului, minte că decizia redeschiderii depozitului în vechea locație a fost luată de Guvern, și nu de șefii CEO, în condițiile în care Boza este cel care a solicitat în scris, expres, să fie folosit în continuare vechiul depozit

2. Sorinel Boza minte că Termocentrala Rovinari nu poate funcționa cu trei grupuri, fără realizarea de stoc de cărbune în vechiul depozit

3. Sorinel Boza minte că Garda de Mediu a emis documente oficiale conform cărora anul trecut vechiul depozit de cărbune nu a depășit limitele de praf impuse de legislația în vigoare

4. Sorinel Boza minte că a monitorizat permanent lucrările de construire a noului depozit, în condițiile în care acestea înregistrează deja o întârziere de câțiva ani, fiind depășite toate termenele de finalizare angajate public de conducerea CEO

5. Sorinel Boza minte că este preocupat de finalizarea în cel mai scurt timp posibil a noului depozit, în condițiile în care niciunul dintre angajații CEO implicați în contractarea și monitorizarea lucrărilor n-a primit niciun fel de sancțiune

6. Sorinel Boza consideră că salariații CEO care locuiesc în Rovinari sunt datori să îndure poluarea generată de vechiul depozit de cărbune, tocmai pentru că sunt salariați CEO. Sorinel Boza pare să nu știe că pentru orice companie resursa umană este cea mai importantă și că ea trebuie, înainte de toate, respectată și nicidecum pusă în pericol.

Pentru restabilirea adevărului și pentru corecta informarea a cetățenilor din Rovinari, în primul rând, solicit conducerii CEO să facă, în cel mai scurt timp, următoarele clarificări:

1. Care este costul estimat inițial pentru construirea noului depozit de cărbune, cât s-a cheltuit, în realitate, până în prezent, și care vor fi costurile totale

2. Care este raportul cost – beneficiu, din moment ce, din datele publice existente, până în prezent s-au cheltuit peste 500 de miliarde lei vechi cu construirea noului depozit, în condițiile în care e departe de a fi finalizat?

3. De ce nu s-a decis folosirea depozitului de la Pinoasa? Cumva pentru că a fost necesară inventarea de lucrări de sute de miliarde de lei vechi, pentru firmele de casă ale conducerii CEO?

4.  Care sunt termenele succesive de finalizare a noului depozit de cărbune, angajate prin contractele încheiate până în prezent?

5.  Care au fost sancțiunile aplicate angajaților CEO implicați în contractarea și monitorizarea lucrărilor de construire a noului depozit de cărbune, în condițiile în care acesta trebuia finalizat de câțiva ani?

6. De ce nu sunt făcute publice toate contractele încheiate de CEO pentru realizarea noului depozit, inclusiv ultimul, în valoare de 165 miliarde lei vechi, încheiat cu  S.C. GRIMEX S.R.L.?

7. De ce nu sunt făcute publice acordurile de redeschidere a vechiului depozit de cărbune, emise de instituțiile statului care se ocupă de protecția mediului înconjurător? Cumva pentru că nu există astfel de acorduri?

8. De ce conducerea CEO a preferat să vândă pe tot parcursul anului cantități uriașe de cărbune unor firme private, în loc să constituie din timp stocurile de cărbune necesare pentru iarna viitoare?

Având în vedere că conducerea CEO dovedește o crasă lipsă de responsabilitate și prin ultimul comunicat de presă emis, protestul anunțat pentru astăzi, cu începere de la ora 16.00, își urmează cursul firesc, și este doar primul dintr-un lung șir de proteste. Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, șefii CEO vor învăța să-i respecte cu adevărat pe locuitorii orașului Rovinari.  

PRIMAR,

ROBERT DORIN FILIP

Vizualizări: 3,030

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: