Reacţiile politicienilor după reţinerea primarilor în dosarul „Ydail”

Liderii PSD Gorj îşi susţin primarii care au trecut 24 de ore prin arest, menţinând că există prezumţia de nevinovăţie. În schimb, Dan Vîlceanu de la PNL vede în Gorj adevărate „reţele de drenare şi de colectare de bani publici”.

Liderii PSD Gorj susţin că anchetarea primarilor social-democraţi, implicaţi în dosarul Ydail, nu afectează imaginea partidului. Cu toate acestea, pun sub semnul întrebării candidaturile primarilor care aspiră la noi mandate. „Din punctul meu de vedere, problemele primarilor nu aduc o imagine negativă partidului. Trebuie să lăsăm să primeze nevinovăţia, instituţiile statutului, iar după aceea discutăm. Este prematur să discutăm dacă îi vom mai susţine sau nu pentru un noi mandate. În Comitetul Executiv s-a discutat foarte mult pe codul de etică şi s-a discutat despre organizarea alegerilor. Domnul Dragnea chiar a forţat nota, ca până pe data de 15 decembrie să se trimită la centru lista cu candidaţii, dar au fost foarte multe organizaţii care au spus că timpul e foarte scurt şi că e bine ca lista să fie finalizată până la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat Florin Cârciumaru.

Este foarte puţin probabil ca, până la sfârşitul anului, organele de anchetă să se pronunţe în dosarul Ydail şi ca atare candidaturile primarilor sunt incerte. „Partidul Social Democrat ştie de fiecare dată să-şi echilibreze resursele umane şi primarii nu sunt în situaţia de a-şi demonstra nevinovăţia, urmare a activităţii politice, ci urmare a activităţii administrative care conduce la o serie de interpretări. Primarii respectivi vor mai fi susţinuţi numai dacă vor îndeplini condiţiile prevăzute în codul de integritate. Aşteptăm soluţia finală a rezultatului cercetării”, a declarat Ion Călinoiu.

PNL: Reţele de colectare de bani publici

Liberalii au fost duri cu primarii trecuţi 24 de ore prin arest, deşi unii au fost liberali la alegerile din 2012. ”Eu cred că acest eveniment neplăcut, şi pentru judeţ, şi pentru fiecare dintre noi, arată adevărata faţă a unei părţi a administraţiei din judeţul Gorj. Ne expune public modul în care s-au creat adevărate reţele de drenare şi de colectare de bani publici începând de la fonduri guvernamentale, până la fonduri acordate de Consiliul Judeţean. Numai în aceste opt primării din Gorj s-au primit, în ultimii doi ani, 2014 şi 2015, pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 6,2 milioane de lei, numai pe acest program. Asta ne demonstrează faptul că aceste firme, despre care este vorba, căutau clar locuri în care primăriile primeau finanţare”, a spus Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: