Recompensă pentru cine a văzut tinerii care au atacat lebedele cu pietre

Se oferă recompensă cui oferă informații despre tinerii care au atacat lebedele de pe Jiu. Una dintre păsări a fost lovită cu pietre, la finalul săptămânii trecute, și a ajuns la veterinar cu probleme neurologice. 

 

Lebăda abia își putea ține capul când a ajuns la medic. Câțiva tineri ar fi luat la țintă lebedele si le-ar fi atacat cu pietre. Aceștia nu au fost identificați, iar pe Facebook un localnic anunță că oferă recompensă cui îi dă informații. 

Poliția a fost sesizată și face verificări, dar până acum făptașii n-au fost prinși. Au fost verificate și camerele de supraveghere, dar momentan nu se cunosc tinerii care au făcut gestul care a scandalizat o țară întreagă. 

"Starea lebedei este foarte bună. Începe să se recupereze, tratamentul funcţionează, este îngrijită cu profesionalism", a spus Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Pescarilor Gorj. 

De anul trecut, pedepsele pentru cei care maltratează animalele au ajuns până la 7 ani de închisoare. "Din păcate astfel de cazuri sunt destul de des întâlnite. Din informaţiile pe care le am, să ştiţi că s-a mers pe amenzi, s-au dat amenzi", a spus medicul veterinar Patricia Paraschiv. 

Cele două lebede sunt la Târgu Jiu de 12 ani. "Cetăţenii le-au dat şi nume. Pe mascul îl cheamă Tică - de la Costică, de la Constantin Brâncuşi, iar pe femelă o cheamă Reta, de la Areta Tătărescu", a mai spus Claudiu Fiu. 

Perechea de lebede nu este la primul necaz. Femela s-a lovit acum câţiva ani de liniile înalte de la troleu, dar şi-a revenit. Anul trecut, i-au fost furați trei din cei șase boboci, iar în 2021 lebedele au pierdut puii după ce au fost luaţi de o viitură puternică.

Vizualizări: 1,885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: